Categories
spanialapas

spanialapas – Prezentare “A very Personal Journey to the End of the World”

In luna August 2011 am făcut o prezentare in cadrul proiectului “C.A.R.E. throught volunteering – close, aware, responsible, engaged together” despre experiența mea din Spania pe Camino Frances. Cum urmează să fac o nouă prezentare, dar dintr-o perspectivă mai degrabă antropologică și puțin mai analitică, am aruncat un ochi peste prezentarea veche. Și m-am gândit să o adaug aici. Prezentare  – fisier PDF 17 MB.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 3 Ronscesvalles

Prima zi de mers propriu zisa a inceput de unde imi doream sa inceapa de fapt, de pe versantul francez al Pirineilor. Dupa o noapte destul de linistita in dubiosul hostel in care am dormit, am pornit impreuna cu John si Seth si coreeanul din patul alatuat mie sa gasim magazinul care se deschide la ora 7. Prin Saint Jean Pied de Port nu am gasit nimic altceva deschis decat o brutarie si o patiserie. Ne’am innarmat cu croissante si am pornit la drum. Coreeanul mai avea neviie de un ghid, asa ca a ramas in urma noastra, iar eu mi’am dat seama ca cei doi au acelasi ritm cu mine, dar pasul mult mai mare, fiind mai inalti. Asa ca le’am propus sa mearga in ritmul lor, fara sa ma astepte. Asa ca de destul de devreme am mers in ritmul meu si de unu singur.

Prima parte a traseului a fost foarte abrupta. Am urcat cam 800 de metri in vreo 10 kilometri. Nu a fost prea greu insa, eram bine odihnit, entusiast, cu chef de duca. Pe drum am fost cucerit de peisaj, era o plimbare la munte in toata regula. Din spate au inceput sa se auda talange de oi si dupa o vreme m’au depasit. Oile franceze/spaniole sunt cu capul negru si berbecii au coarne lungi si putin rasucite. La un moment dat m’am oprit sa’mi aerisesc picioarele si m’a depasit turma. Multa vreme am mers in urma ei si inainte de a ajunge la unul dintre punctele importante de pe traseu am reusit sa trec de ea.

Am ajuns la statuia Sfintei Maria unde se pare ca lumea isi lasa dorintele sub cele mai diverse forme. Unii au lasat o minge de golf, altii o masinuta, dar majoritatea semnelor erau fotografii sau pietre. Se pare ca pietrele sunt cea mai raspandinta forma de marcare a trecerii cuiva. Am vazut multe gramezi de pietre la intersectii sau inainte de cate o curba.

In varful muntelui am vazut multe minilunatii: cai care stateau lenes in iarba de parca’ar fi fost caini, vulturi multi care se roteau impasibil foarte aproape de trecatori, multe turme de oi raspandite pe vai abrupte si herghelii intregi de cai pasnici. Se pare ca si poneii sunt destul de raspanditi, mai mult ca animale de companie, ma indoiesc ca ii pune cineva la munca. Tot in varful muntelui era un cuplu care’ti ura drum bun si’ti punea ultima stampila din Franta. Erau draguti.

Dupa varf a venit valea care a fost destul de blanda. Am mers multa vreme singur prin padure si in ritmul meu, depasind si fiind depasit din cand in cand. Padurile sunt pline pline de pasari de tot soiu si fiecare canta de mama focului. Ti’e mai mare dragu sa te plimbi, mai ales dupa ce stii ca ai trecut de urcus. Dupa o vreme m’am apropiat de Roncesvalles si am intalnit multe fete cunoscute in fata unei vai abrupte. Cei de la centru de informare din SJPdeP ne atentionasera sa nu o luam pe panta abrupta, prin padure, pentru ca e foarte periculos si ca a plouat, deci e pericol de alunecare. Dar eu eram ferm convins ca partea aceea a ramas in urma, ca a fost padurea prin care tocmai trecusem, asa a m’am luat dupa altii si am inceput sa cobor.

A fost cea mai mare greseala pe care as fi putut sa o fac. Nu aveam nimic de sprijin si era o panta foarte abrupta. Am simtit si ca picioarele incep sa’si ceara libertatea, asa ca am renuntat la perechea de mers si am luat crocsii. A fost mai bine pentru talpi, dar nu m’a ajutat cu nimic la genuchi, care au inceput sa ma doara destul de repede. Nu aveam alta cale, sau credeam ca nu am alta cale, asa ca am continuat sa cobor. A fost cea mai grea portiune, mult mai grea decat urcatul muntelui, pentru ca nu aveam nici o metoda sa’mi menajez genunchii.

Am fost foarte bucuros cand am ajuns la Posada, unul dintre restaurantele din Ronscesvalles. Mi’am luat repede o rezervare pentru un meniu al pelerinului si apoi am mers sa’mi iau un pat. In Ronscesvalles s’au investit cam 3,3 milioane de euro din bani europeni pentru renovarea unei manastiri in adapost pentru pelerini. Rezultatele sunt demne de admirat: au reusit sa pastreze si spiritul vechi, dar si sa’i dea un aer contemporan. Seara a fost linistita, am avut un pic de emotii pentru ca am pornit la drum si am adormit. N’a fost o zi rea.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 2 Saint Jean Pied de Port

In sfarsit am ajuns la inceput. E ora 10 seara si e o liniste de mormant in camera. De fapt aproape. John si Seth, cei doi americani cu care am venit de la Roncesvalles misuna prin bagaje si ii irita pe ceilalti doi locatari care incearca sa adoarma cat mai repede. Nu ma mir, la ce zi ne asteapta maine!

Mi s’a facut frica, drumul de la Pamplona pana in Roncevalles parea ca dureaza o vesnicie, plus ca tot urcam si nu se mai termina. Pentru prima data mi’am dat seama cat de departe merg. Si ma gandeam sa nu intind coarda prea tare, sa raman eu in Roncesvalles daca nu se aduna destui ca sa se umple taxiul. M’a mai speriat si un nenea cu bicicleta care stia suficienta engleza cat sa’mi spuna ca el nu ar curajul, e o portiune “strong”. Si era in forma, parea ca foloseste des bicicleta cu care a venit.

Dar cand am ajuns la biroul de primire a pelerinilor, m’am linistit ca prin minune. Erau foarte simpatici domnii francezi, se mirau ca sunt din Romania, se pare ca sunt singurul saptamana asta. Am vorbit un pic in franceza si se pare ca nu e chiar atat de ruginita pe cat imi aminteam.

Ne’am cazat la un alt hostel decat cel oficial, la care nu mai sunt locuri. Chiar daca de la biroul pelegrinilor ne’au spus ca e 10 Euro, fara mic dejun, i’am platit madamei 12. Camera e foarte ok, iar patul confortabil.

Pana sa ajung aici insa a fost o zi care a trecut cam greu. Chiar daca m’am trezit usor si devreme, am prins trenul cu un pic de emotii. Am ajuns totusi cu 20 de minute mai devreme, fara sa stiu insa cand am pornit de cat timp am nevoie. Dimineata pe malul Ebro’ului a fost superba, am inceput sa ascult podcastul “Ora de jazz” de la RFI si mi’am ales din lista “Sketches of Spain”, albumul lui Miles Davis. A fost asa de frumos, mi se parea ca viata mea a luat amploare cu soundtrackul asta in urechi.

Gara din Zaragoza m’a impresionat. A fost prima gara din cate imi amintesc care nu mi s’a parut jegoasa, ba dimpotriva. Gara e o camera imensa, fara nici o bariera vizuala intre peroane sau intre privirea ta si tavan. Nu stiu de unde au spaniolii asemenea inspiratie, dar reusesc sa dea spatiilor grandoare parca fara efort. A fost si prima gara in care mi’a fost scanat bagajul, amintindu’mi ca urmarile bombei din Madrid nu au trecut fara urme. Pe peron erau de asemenea politisti vigilenti, dar parca nici nu ai fi avut ce sa faci cu o bomba intr’un spatiu atat de aerisit, atat de larg.

In Pamplona am decis sa nu iau eu direct busul care mergea la statia de autobuze, si bine am facut. M’am plimbat agale, putin confuz, pana cand am dat de citadela si de acolo a fost simplu. Pamplona e cunoscut mai ales pentru celebra fuga din fata taurilor pe stradutele inguste din centrul vechi. Dar are multe zone foarte pitoresti. Am incercat sa surprind unele cu aparatul telefonului.

Am reusit sa’mi activez optiunea pentru internet nelimitat, singura problema e ca Vodafone ES nu are semnal inFranta. Chiar, am ajuns prima data in Franta! Si Saint Jean Pied de Port cam seamana cu satucele de’a lungul Turului Frantei! E foarte cochet aici. M’a prins frica azi ca am ajuns prea in mijlocul nicaierului, dar e asa de frumos ca am prins repede curajul la loc.Am facut o tura inainte sa ma intalnesc cu John si Seth, sa mananc si eu alaturi de ei, in jurul citadelei. Cel mai tare mi’a placut cand am vrajit o mierla, eram singur si am inceput sa’i fluier. Nu s’a speriat de mine si se tot invartea in jurul meu cu niste rame in gura. I’o fi placut ce’am avut de fluierat. Am avut un prim moment de plimbat de placere, prin natura, si m’a incarcat foarte tare de energie. Atat de tare ca a trecut ceva vreme si nu am mai gasit de mancare A, si am si eu o scoica agatata la bagaj, sa ma recunoasca lumea ca sunt pelerin. Incepe sa’mi fie draga. No, una peste alta a fost inca o zi superba.
20110611-054656.jpg20110611-054710.jpg20110611-054733.jpg20110611-054747.jpg20110611-054816.jpg20110611-054835.jpg20110611-054853.jpg20110611-054906.jpg20110611-054929.jpg

20110611-055035.jpg

20110611-055015.jpg

20110611-055111.jpg