Categories
spanialapas

spanialapas – Prezentare “A very Personal Journey to the End of the World”

In luna August 2011 am făcut o prezentare in cadrul proiectului “C.A.R.E. throught volunteering – close, aware, responsible, engaged together” despre experiența mea din Spania pe Camino Frances. Cum urmează să fac o nouă prezentare, dar dintr-o perspectivă mai degrabă antropologică și puțin mai analitică, am aruncat un ochi peste prezentarea veche. Și m-am gândit să o adaug aici. Prezentare  – fisier PDF 17 MB.

Categories
personale

Rezumat 2011

Anul trecut în ianuarie eram în Germania. Când m-am întors m-am decis să merg la cățărat și eram foarte entuziasmat.

Nu-mi amintesc mare lucru despre luna februarie.

Am ajuns la Torino, Genova și Florența în martie. I-am revăzut cu multă bucurie pe Walter și Marina, am participat la celebrul Carnaval din Ivrea, cel în care au loc bătălii cu portocale, am mâncat sos pesto veritabil și mi-a plăcut, am trecut un pic și prin doua din cele Cinque Terre.

Martie și aprilie au fost luni de mare zbucium.

În mai începeam să fiu hotărât cu deciziile luate și mă pregăteam pentru Camino. +Ioana

În iunie am plecat în Spania și am mers mult pe jos. A fost minunat. Am investit în artă, cu peripeții.

Am continuat să merg și în Iulie. Trebuia să ajung la capăt și am ajuns, chiar de două ori. Am zăcut un pic prin Lisabona și mi-am revenit cu greu după o experiență intensă.

În august mi-am cumpărat din greșeală o casă. A fost o surpriză chiar și pentru mine și o afacere foarte bună. Sunt foarte bucuros de ea. Petrinzel e un sat pitoresc. E bine să fi proprietar.

În septembrie am renovat și mobilat casa. Mi-am cumpărat lemne.

În octombrie am fost cam obosit, iar în noiembrie am clacat un pic. Am stat cinci zile izolat la Petrinzel, apoi am vrut să mă despart de Ioana. M-am despărțit și imediat după m-am răzgîndit.

În decembrie nu m-am mai recunoscut pe mine însumi, dar am avut un Crăciun alături de bunici foarte reușit.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 41 Fisterra

Am dormit bine, dar am fost trezit de unul dintre cele mai proaste obiceiuri de pe camino: impachetatul cu pungi. Mai tot timpul se gaseste cineva care sa se trezeasca la o ora imposibila, cum ar fi ora 6 de exemplu cand mai ai doar 15 kilometri pana la sfarsitul drumului. Treaba lor, doar ca pungile sunt un fetis la care cu greu renunta pelerini prea speriati de ploaie, mirosurile lor sau cine stie ce alte elemente ingrijoratoare care pot distruge echilibrul rucsacului. Asa ca le fasaie si le rearanjeaza cate vreo jumatate de ora pana cand ordinea deplina este obtinuta in mica lor cochilie de melc. Asa si azi, o tanti ne’a bucurat pe toti cu minunatele zgomote ale plecarii ei matinale.

Ultimii kilometri de drum au fost ca ultima imbucatura dintr’o mancare care mi’a lasat gura apa: cate putin din toate cele combinate, ca savoarea care’mi ramane sa fie cea mai reprezentativa. Asa ca am avut parte de soare, un orasel cochet la malul oceanului, mure, pini si eucalipti traind ca fratii, poteca de pamant, sosea, salbaticie, dar si aglomeratie. Exagerez, dar a fost foarte placut drumul, pe o vreme total opusa celei de ieri. Si am mancat mure, asta ma binedispune intodeauna. A fost soare numa destul cat sa nu te deranjeze la ceafa, iar cand am vazut de sus oceanul si Fisterra, am vrut sa strig de bucurie. Singura povara a fost litrul jumate de apa pe care l’am baut prea repede, dar de care am scapat dupa vreo trei opriri.

Am mers tinta spre hostelul municipal din Fisterra, fara sa ma opresc pe plaja sau in oras. Odata gazduit si cu certificatul frumos care atesta ca am ajuns pe jos din Santiago, am intrat pe pauza. Pana au ajuns si fetele, am mancat ceva dulce. Dupa ce s’au cazat si ele, in hostelul hippie ultralaudat, am mers pana la capatul calatoriei noastre, farul de la kilometrul zero al pamantului, dupa conceptia medievala. Ciripind vesel am urcat ultimii trei kilometri. Treptat m’a cuprins melancolia si o liniste usor trista. Gata, nu mai aveam unde sa merg. Farul e la vreo 30 de metri deasupra marii, asa ca am coborat cam pana la jumatate pe stanci, sa fiu mai aproape de valuri. Mi’a placut, am stat singur o vreme si apoi m’am alaturat grupului.

Ne’am intors ca sa facem o baie si sa mancam. Eu am lasat in urma slipul prin Puente de la Reina, asa ca aveam nevoie de unul nou. In cinci minute l’am si luat, era cam singurul pe marimea mea. Am ajuns la plaja cam pe la ora 7 si am sarit direct in apa. Apa era ca gheata, n’am putut inota. Noroc cu vremea perfecta, vreo 22, 23 de grade m’au incalzit repede. Am mai sarit de cateva ori in apa, dar nu am reusit sa stau mai mult de un minut. Oricum, mi’a placut foarte tare senzatia. Dupa ce am terminat cu asta am mers sa mancam. Pizza. A fost buna.

Seara s’a incheiat cu un apus de soare prins pe ultima suta de metri, pe o plaja mai putin aglomerata, dar absolut superba. Am baut unul vin de Rioja care mi’a amintit de cel din Belorado si am asteptat sa apara stelele. Sunt un pic mai impacat cu sfarsitul calatoriei mele. A fost minunat.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 40 Cee

Julia voia musai sa ne oprim cu zece kilometri inainte de Finisterre, unde auzise ea ca e cel mai fantastic hostel din tot drumul, iar noi am fost cu totii de accord. Nimeni nu se simtea in stare sa ajungem deja la Finisterre, e asa de bine sa ai unde sa mergi. Asa ca ne’am propus o etapa de doar 23, 24 de kilometri, nu 34 cat in ziua precedenta.

Am pornit pe un cer innorat, la fel ca in ultimele zile. Dar nu ne’am preocupat prea tare, nu aveam asa de mult de mers. Dupa vreo ora de mers am ajuns la un bar care se lauda ca e singurul in urmatorii 15 kilometri. Fetele s’au oprit, dar eu am vrut sa merg mai departe, era prea devreme pentru o pauza. Drumul era simplu, dar ploua fin. Ei bine, am mers prin ploaie fara sa vad mai nimic, din ce in ce mai mai bine de trei ore. Dar ultima a fost absolut ingrozitoare, pentru ca a inceput sa bata vantul. Vedeam doar la vreo 10 metri in fata mea cand imi ridicam capul din pamant. Am tinut drumul tot drept, chiar daca uneori nu vedeam sageata galbena. Era o senzatie foarte faina totusi, asa greutati din partea vremii parca nu mai intalnisem pe tot drumul, dar era de inteles, e greu de ajuns la capatul lumii. Senzatia de aventura medievala era foarte puternica.

La un moment dat am auzit pasi in spate. Era un tip din tara bascilor cu care am injurat vremea timp de vreo 5 minute. El era tare grabit, mi’a spus ca a alergat ca sa ajunga mai repede undeva. Din fericire se auzeau zgomote de masini, asa ca nu puteam fi tare departe. El a continuat sa alerge, iar eu am mers in ritmul meu, cu pantalonii picurandu’mi apa in sosete. Am ajuns in sfarsit la niste cladiri si se vedea un pic mai bine. Eram pe un deal si in sfarsit am vazut oceanul. Mi’a ridicat moralul si in cinci minute intram cu o fata acra si uda intr’un bar. Unde se uscau si Christie, Linda si Andre.

Am stat cam o ora jumate ca sa ma usc, intre timp ajunsesera si fetele. Dupa un timp am aflat ca hostelul minunat se deschide de abia la ora 4, iar ora era de abia 2. Nu era foarte departe, la vreo jumatate de ora de mers, dar vremea nu se schimbase radical si sa mai stam inca vreo doua ore in frig si ploaie nu era tare atragator. Asa ca am decis sa ramanem unde ne oprisem, am cautat un hostel si am fost fericiti ca dusurile erau fierbinti. Eu am dormit cam doua ore, in sfarsit am avut parte de siesta mea.

Dupa ce m’am trezit am mers impreuna cu Guido la plaja minuscula din oras. El era cazat intr’un alt hostel si era extrem de incantat de el. Ne era cam foame si am fi vrut sa mancam, dar la ora 6 tocmai ce se inchidea localul care ne’a atras atentia. Am revenit la ora 8 si am avut parte de cea mai minunata seara. Ni s’a alaturat grupului si Pedro, un spaniol simpatic din sud, din Murcia, care vorbeste foarte bine engleza. El a comunicat cu chelnerul toata seara si am fost rasfatati. Am avut un aperitiv cu carne de vita si sos de ceapa si un fel foarte specific, ardei verzi mici tavaliti in sare si prajiti in ulei. Cam unul din cinci, din sase ar trebui sa fie iuti, dar spre dezamagirea mea, nu am nimerit nici unul. Apoi a venit minunea serii, o paella cu fruct de mare, pui, mazare, cartofi, lamai si portocale gigantica si absolut delicioasa. Am avut parte de vreo trei tipuri de scoici, languste, sepie. Fiecare proaspete din mare. Vinul a mers la fix, asa ca am avut parte de o seara de pomina. Si stiu secretul, Pedro ni l’a impartasit: daca mergi la un restaurant, spune’i de la inceput chelnerului ca ti’a fost recomandat restaurantul si ai auzit ca se mananca foarte bine. Se pare ca va face tot ce’i sta in puteri sa’ti confirme recomandarea. Abia astept sa petrecem in Finisterre in conpania lui Pedro, sunt convins ca vom avea iar un ospat.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 39 Olveiroa

Cumva cumva mi’a mai trecut senzatia de sfarseala si am reusit sa ma trezesc destul de devreme. Pe la ora 8 eram pe drum. Dar am avut parte de un drum lung, mult mai lung decat de obicei. Problema mea a fost ca fiind duminica, am avut vreo 2 kilograme de fructe in plus in spate, asa a m’am miscat mai incet. Totusi, am reusit sa ajung la destinatie, dupa multe pauze de mure. In mare parte a drumului am mers singur, cu plantatie de eucalipt intr’o parte a drumului, pini in cealalta. Nu ma puteam plange de peisaj.

Am ajuns cam pe la 5 la hostelul municipal si mai erau doua paturi libere. Mi’am trantit geanta pe unul dintre ei si apoi am stat la povesti cu Linda, care era foarte bucuroasa sa ma vada. Ea, Christie si Andre ajunsesera pe la ora 1 si de atunci tot beau. Era tare povesteata si bine dispusa. Apoi am vorbit putin cu un cuplu de maghiari din camera, care veneau de pe Camino Potruges, erau simpatici. In fine, am baut si eu un pic de vin si am mers la somn, inca nerecuperat complet.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 38 Negreira

Negreira a fost prima oprire din drumul catre Finisterre. Am ajuns dupa masa tarziu, dupa ce am trecut prin padurici de eucalipt. De fapt cam in ultimele 5, 6 zile am tot vazut eucalipti si sunt o aparitie surprinzatoare in peisaj. Aproape m’am ratacit de cateva ori, drumul nu e chiar atat de bine semnalizat, dar pana la urma am ajuns la capat. Nu am dornit dupa amiaza in ultima saptamana, dar azi am reusit sa fur o ora de somn.

A inceput iar sa ploua si cred ca ne ca insoti cateva zile vremea proasta. Abia astept sa ajun la ocean si sa lancezesc. Sunt cam obosit.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 37 Santiago

In Santiago am ajuns tarziu, chiar daca am mers doar 20 de kilometri. Wiebke era extaziata, dar eunsi Iulia ne pierdusem rabdarea. Mai ales dupa ce am intrat in Santiago. Numai nu mai ajungeam la catedrala.

Ne’am luat compostela, ne’am dus la Roots&Boots, hostelul la care am rezervat cu o zi inainte loc si apoi la slujba de la ora 7 jumate. Cred ca a fost una speciala, cu ocazia inceperii celor 9 zile dinaintea zilei Sfantului Iacob. Au fost cardinali si multe fete bisericesti inalte, iar unul dintre ei canta tare frumos. Am auzit si orga si am murit de somn si plictiseala, am fost cuprins de o oboseala sfasietoare. Dar a fost frumos.

Eu am fugit sa caut ceva de mancare, eram foarte flamand, si mi se parea inutil ca am ajuns in Santiago. A fost o senzatie care m’a tinut mai toata ziua. Apoi am mancat si am baut vin si a fost o noapte lunga. Nu ma asteptam la cine stie ce de la Santiago, dar abia am asteptat sa plec. Oricum, nu am avut un sfarsit apoteotic in Santiago.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 36 Pedruozo

Dupa cea mai proasta noapte de pana acum am pornit tarziu si nervos. O gasca de spanioli au cantat pana tarziu, iar apoi au inceput sa vorbeasca cu voce tare. Cred ca am atipit pentru o jumatate de ora pana cand am fost trezit de zgomotele lor. Eram atat de nervos incat nu am reusit altceva decat sa’mi imaginez cele mai colorate injuraturi intr’o engleza-spaniola-romana de cea mai joasa speta. Dar am tacut. Dimineata insa ceasul unuia dintre ei a sunat la ora 5 jumate si pana la 8 jumate daca am reusut sa mai dorm o ora in total. Asa ca ziua a inceput teribil de prost. Din cauza asta am mers intr’un ritm fara vlaga, posomorat si fara mare chef de mai nimic.

Pe drum am mancat zmeura si mure. Doar cu vreo ora inainte de destinatie am dat de grupul meu hardcore si au reusit sa ma inveseleasca. Am ajuns totusi tarziu in Pedrouzo si daca pana atunci am avut noroc cu cazarea, de data asta s’a terminat. Am gasit doar 2 locuri libere, iar noi eram 4. Asa ca am plecat sa cautam la restul hostelurilor. Toate erau ocupate. Pana la urma am gasit o camera cu 4 locuri si a fost un lux fata de conditiile de pana atunci. Ne’a crescut bine de tot buna dispozitie, aveam o baie doar pentru noi, televizor (o premiera) si multa liniste. Nu am reusit sa dormim, era deja cam tarziu. Asa ca am mers sa mancam, nu aveam o bucatarie la indemana.

In Melide, un oras care are chiar si o alee cu stele pentru celebritatile orasului, in trecere oe langa o pulperia, un nenea mi’a facut semn sa ma apropiu. Cand am ajuns langa fereastra lui imensa deschisa spre trotuar, mi’a aratat caracatita pe care o fierbea, incercand in gluma sa ma sperie. A fost foarte simpatic si m’a invitat inauntru, dar cum atunci mai aveam inca un drum de mers, nu m’am oprit. In Pedruozo insa am insistat sa mergem la pulperia orasului, si ce bine am facut! Ne’am tratat cu caracatita la gril sau facuta bucatele si cu boia. Galicia e faimoasa pentru fructele de mare si am vazut de ce. Sunt delicioase! Iar vinul casei a fost pe masura. Asa ca ziua a fost una de sarbatoare in avanpremiera a sosirii in Santiago.

Dupa ce am mai facut niste cumparaturi am dat inca o tura pe la pulperie, doar ca sa mai bem cate o ceasca de vin (in Galicia se serceste vinul in cesti albe ca de ceai japonez) si ne’am intalnit cu Michril si Adela, o fata pe care o vazusem in ultimele zile cam prin aceleasi locuri ca si noi. Erau la masa si un cuplu spaniol, Oscar si Rosa. Dupa ce am terminat i’am invitat pe Michril si Adela la vin in casa noastra. Am ajuns sa impart patul meu dublu cu Michril, iar Adela a dormit pe jos. Asta dupa ce am vazut un film asiatic cu batai ca le vremuri. Ziua inceputa atat de prost, s’a terminat foarte fain.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 35 Ribadiso da Baixo

Santiago e tot mai aproape si imi pare rau ca ma apropiu de sfarsitul ujei parti din calatorie. Nu pot scapa inca de senzatia asta de tristete melancolica. Oricum, mai am de mers si pana in Finisterre si acolo mai am vreme sa regurgitez toata experienta. Pana acum ultima parte a drumului nu a fost atat de ingrozitoare pe cat ma asteptam. E drept, in Sarria au fost o groaza de oameni noi si parea foarte aglomerat, dar acum s’au mai impartit grupurile si parca e putin mai relaxata atmosfera.

Dupa un drum lejer, vreo 26 de kilometri, am ajuns la un hostel foarte foarte simpatic. Are mai multe corpuri de cladiri din piatra si e pe malul unui parau. Nu e foarte aglomerat si restaurantul de langa ne’a servit o supa de linte delicioasa. Am facut niste exercitii de intindere, parca partea dreapta a spatelui mi’e putin tensionata. Si am avut o dupaamiaza lenesa cu Iulia si Wiebke pe malul paraului. Dupa ce am mancat am intrat repede inauntru, un vant rece si taios ne’a infrigurat pe toti. Vesti incantatoare de acasa, abia astept sa ma intorc. Simt ca pleznesc de sanatate si bunastare si nu pot decat sa aper ca ma va tine mult si bine (cel putin anul asta).

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 34 Palas de Rei

Cu cat sunt unii mai grabiti, cu atat mai relaxat devin eu. Stiu ca mai am doar cateva zile, vreo trei pana in Santiago asa ca nu am nici un motiv de panica, aproape orice s’ar intampla, tot voi ajunge cu bine la capat. Dimineata am plecat iar ultimul din cladire, incepe sa’mi placa ritualul asta al meu. Ploua tare si am avut noroc sa gasesc magazinul de articole sportive deschis, asa ca mi’am mai luat o pereche de sosete. M’am gandit ca vreau sa ajung azi la capat si singurul lucru care m’ar opri ar fi picioarele ude. Nu prea aveam ce sa fac in privinta papucilor, dar cu inca o pereche de sosete as fi reusit sa imi pastrez talpile uscate.

Din fericire am mers doar cam o ora prin ploaie mai serioasa si nu m’am udat atat de tare pe picioare. Mai mult, am mers cam 10, 12 kilometri de’a lungul soselei, care era paralela cu cararea clasica. Asa ca am evitat si multimea, si baltile, si noroiul, si pantele mai accentuate. Am mers repede si am reusit sa recuperez cam o ora fata de restul. Pe la ora 1 jumate eram deja in Palas de Rei, am facut doar o pauza cam de jumatate de ora. Sunt surprins de rezistenta la mers pe care am dobandit’o, iar rucsacul mai ca nu’l simt in spate. Asa ca e ca si cand as merge la plimbare, putin grabit.

Impreuna cu Wiebke ne gandeam sa mergem mai departe de Palas de Rei daca nu gasim paturi libere, dar erau surpinzator de multe locuri libere. Asa ca am asteptat’o pe mama ei si ne’am decis cu totii ca nu are rost sa riscam sa mergem mai departe daca am gasit destule locuri aici. A fost o zi care pare scurta de mers, cu totii am fi putu merge mai departe. In schimb am gustat din siesta, eu chiar o portie dubla. Am dormit 4 ore. O fi din cauza ca ieri noapte am stat treaz timp de vreo 2 ore.

La putin timp dupa ce m’am trezit am inceput sa facem o supa si a fost buna. Ca de obicei a luat mai mult timp decat ne’am asteptat, dar nu’i ca si cand duci lipsa de timp pe drum. Din nou a trebuit sa ne descurcam cu putinele vase si tacamuri pe care le’am gasit in bucatarie, dar nici unul dintre noi nu e mega pretentios si cu totii preferam sa gatim orice decat sa avem parte de un meniu al pelerinului care e cam o bataie de joc. In Sarria de exemplu, mancarea era aproape rece si painea era la suprapret. Bucatarie oricat de sumara e binevenita. Seara a venit repede si am mai stat un pic cu Wiebke la povesti, mi’a aratat proiectele la care lucreaza si am fost impresionat. Cred ca scena de divertisment olandeza e mult mai bine dezvoltatata decat cea romaneasca si sunt spectacole foarte bine puse la punct. Mi’au placut tare toate cele trei proiecte in care colaboreaza, sunt diverse si pentru public foarte diferit. Au mai ramas cam 70 de kilometri de mers si par atat de putini. Noroc ca mai e drumul pana in Finisterre.