Categories
personale spanialapas

Călător în Incubator 107: Cum am ajuns la capătul lumii.

La invitația Oanei Banu și a lui Dorin Budușan, am vorbit despre experiența mea de pe Camino la Casa TIFF. Cea mai lungă prezentare de până acum pe această temă a avut peste 150 de slideuri. Le puteți vedea în fișierul .pdf.

Categories
spanialapas video

Despre Camino la Transilvania Live

Am fost invitat să povestesc despre Camino la Transilvania Live. Mai jos e înregistrarea emisiunii “De la 5 la 6” din 11 Aprilie 2012, vorbesc de la minutul 27. Mulțumesc Soranei Olaru Zainescu pentru recomandare și Elenei Nicolae pentru invitație!

Categories
personale spanialapas

Update: Camino Frances – Cum am ajuns la capătul lumii

Video-ul prezentării mele:

Camino Frances – Cum am ajuns la capătul lumii. – PDF 4 MB

Ieri dimineață am pornit spre Casa de Cultură a Studenților, unde urma să particip la a doua întâlnire a grupului de suport pentru cei care doresc să vorbească în public, Public Speaking Support Group – PSSG (îi puteți găsi pe Facebook, Twitter sau pe pagina lor). Doream să vorbesc despre Camino, o nouă provocare pentru mine. Provocarea de data aceasta a fost să îmi restrâng discursul la doar 10 minute (dățile anterioare am vorbit 25 de minute și 45 de minute), să vorbesc într-un mediu străin mie, în fața unor oameni pe care nu-i cunoșteam dinainte, însă să le transmit o parte din bucuria pe care am simțit-o de-a lungul drumului meu. Scopul principal a fost să conving cât mai multă lume că a porni la un drum atât de lung nu este nici pe departe o acțiune supraumană, nu necesită o condiție fizică nemaipomenită, iar senzațiile și momentele mele fericite nu sunt o excepție, ci o experiență comună multora. Așadar m-am concentrat pe unele din cele mai fericite momente ale drumului meu și am încercat să vorbesc cât mai din inimă despre ele.

Cu toate că discursul meu a fost virusat de ă-uri, nu am stat chiar în mijloc, am privit prea adesea spre slide-uri sau spre laptop în loc să privesc publicul (asta reiese din bilețelele pe care am primit feedback-ul) se pare că am reușit să transmit celor prezenți partea pozitivă a aventurii mele și, lucrul de care sunt cel mai bucuros, un sfert din cei prezenți (25 de oameni) iau în considerare pe viitor o astfel de călătorie. Este fără îndoială cea mai îmbucurătoare experiență de vorbit în public pe care am avut-o până acum. Răspunsul direct al celor din sală a fost unul care m-a emoționat tare, adăugând și mai multe noduri în gât celor pe care le adunasem în timp ce vorbeam. Am simțit cum vocea mă lasă în anumite momente, o simțeam străină, ca și când ar fi fost o voce de împrumut, second hand, uzată și care dă rateuri. Din cauză că mă concentram pe voce, să mi-o țin sub control, nu am fost deloc atent și conștient de mimică, gesturi și mișcările pe care le făceam. Sper să reușesc data viitoare să îmi controlez și mai bine emoțiile și să fiu mai stăpân pe reacțiile mele. Îmi doream să am parte de un pic de umor și se pare că unii au apreciat bancul expirat care m-a ajutat să introduc un slide. Aș fi dorit să povestesc mai precis și detaliat despre Alec, Mario și Vivi, nu cred că am redat cum trebuia experiența din Logrono și la sfârșit am uitat să adaug câteva cuvinte despre experiențele negative, cu toate că aveam un mic reminder să fac asta.

Una peste alta le sunt extrem de recunoscător organizatorilor pentru mediul prietenos și încurajator pe care l-au creat, sunt extrem de încântat de proiectul lor și sper să aibă pe viitor tot succesul pe care îl merită. E foarte fain să vezi vorbitori de 16 ani sau improvizații pe o temă foarte serioasă, cum e cea a modelelor de viață. Mi-a plăcut curajul celor care au vorbit despre experiențe personale, fie cu auto-ironie, fie cu multă pasiune și mai multe emoții decât aveam eu. Cred că a fost o experiență foarte pozitivă atât pentru cei din sală, care au avut parte de discursuri variate și si-au exersat spiritul critic, cât mai ales pentru cei care au avut ocazia să vorbească în fața unui public atent, dornic să te ajute să-ți îmbunătățești calitățile de vorbitor și extrem de generos nu doar cu laudele, dar și cu sfaturile pentru evoluția ta personală la “tribună”.

Modelul creat de cei de la PSSG este unul foarte potrivit pentru începătorii în ale vorbitului în public și cred că ar trebui să-și păstreze aceleași reguli pe viitor. I-aș încuraja pe toți cei care au emoții când vine vorba de vorbitul în fața unui grup să participe la o astfel de întâlnire, să guste atmosfera și, cine știe, poate chiar să se înscrie la una dintre ediții. Nu se analizează neapărat subiectul discursului, cât modul de prezentare, publicul este încurajat să aibă un feedback cât mai mult orientat spre vorbitor, nu înspre preferințele personale,  și să includă pe lângă laude și felicitări, cel puțin o critică sau o sugestie de îmbunătățire pe viitor a prezenței în fața ascultătorilor. Chiar dacă există tendința de a împinge formatul înspre un eveniment mai impresionant, în care să vină vorbitori recunoscuți, cu multă experiență, modele pentru cei prezenți, eu consider că păstrarea unui cadru intim, fără staruri, este mult mai utilă celor cărora oricum le este greu să vorbească. Ar fi un bonus pentru public, dar cu riscul de a inhiba vorbitori mai timizi, începătorii curajoși care își iau pentru primele dăți inima-n dinți și vorbesc.

Mii de mulțumiri publicului care mi-a dat cel mai detaliat și încurajator feedback pe care și l-ar dori un speaker și plecăciuni adânci și sincere în fața echipei de organizatori care au dat dovadă de un profesionism cum rar întâlnești și la casele mai mari.

Categories
personale spanialapas

Camino Frances – Călătoria mea spre capătul lumii

Update:

Prezentarea mea poate fi descărcată de aici – fișier PDF 40 MB sau poate fi văzută în imaginile de mai jos.

 

În cadrul Seminarului de Cercetări Calitative voi prezenta experiența mea din vara anului 2011 în Spania. Prezentarea va avea loc Miercuri, 15 Februarie 2012, de la ora 17.00 în Sala Festivă a Academiei Române, Filiala Cluj, de pe Strada Republicii numărul 9. Vă așteptăm!

Categories
spanialapas

spanialapas – Prezentare “A very Personal Journey to the End of the World”

In luna August 2011 am făcut o prezentare in cadrul proiectului “C.A.R.E. throught volunteering – close, aware, responsible, engaged together” despre experiența mea din Spania pe Camino Frances. Cum urmează să fac o nouă prezentare, dar dintr-o perspectivă mai degrabă antropologică și puțin mai analitică, am aruncat un ochi peste prezentarea veche. Și m-am gândit să o adaug aici. Prezentare  – fisier PDF 17 MB.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 41 Fisterra

Am dormit bine, dar am fost trezit de unul dintre cele mai proaste obiceiuri de pe camino: impachetatul cu pungi. Mai tot timpul se gaseste cineva care sa se trezeasca la o ora imposibila, cum ar fi ora 6 de exemplu cand mai ai doar 15 kilometri pana la sfarsitul drumului. Treaba lor, doar ca pungile sunt un fetis la care cu greu renunta pelerini prea speriati de ploaie, mirosurile lor sau cine stie ce alte elemente ingrijoratoare care pot distruge echilibrul rucsacului. Asa ca le fasaie si le rearanjeaza cate vreo jumatate de ora pana cand ordinea deplina este obtinuta in mica lor cochilie de melc. Asa si azi, o tanti ne’a bucurat pe toti cu minunatele zgomote ale plecarii ei matinale.

Ultimii kilometri de drum au fost ca ultima imbucatura dintr’o mancare care mi’a lasat gura apa: cate putin din toate cele combinate, ca savoarea care’mi ramane sa fie cea mai reprezentativa. Asa ca am avut parte de soare, un orasel cochet la malul oceanului, mure, pini si eucalipti traind ca fratii, poteca de pamant, sosea, salbaticie, dar si aglomeratie. Exagerez, dar a fost foarte placut drumul, pe o vreme total opusa celei de ieri. Si am mancat mure, asta ma binedispune intodeauna. A fost soare numa destul cat sa nu te deranjeze la ceafa, iar cand am vazut de sus oceanul si Fisterra, am vrut sa strig de bucurie. Singura povara a fost litrul jumate de apa pe care l’am baut prea repede, dar de care am scapat dupa vreo trei opriri.

Am mers tinta spre hostelul municipal din Fisterra, fara sa ma opresc pe plaja sau in oras. Odata gazduit si cu certificatul frumos care atesta ca am ajuns pe jos din Santiago, am intrat pe pauza. Pana au ajuns si fetele, am mancat ceva dulce. Dupa ce s’au cazat si ele, in hostelul hippie ultralaudat, am mers pana la capatul calatoriei noastre, farul de la kilometrul zero al pamantului, dupa conceptia medievala. Ciripind vesel am urcat ultimii trei kilometri. Treptat m’a cuprins melancolia si o liniste usor trista. Gata, nu mai aveam unde sa merg. Farul e la vreo 30 de metri deasupra marii, asa ca am coborat cam pana la jumatate pe stanci, sa fiu mai aproape de valuri. Mi’a placut, am stat singur o vreme si apoi m’am alaturat grupului.

Ne’am intors ca sa facem o baie si sa mancam. Eu am lasat in urma slipul prin Puente de la Reina, asa ca aveam nevoie de unul nou. In cinci minute l’am si luat, era cam singurul pe marimea mea. Am ajuns la plaja cam pe la ora 7 si am sarit direct in apa. Apa era ca gheata, n’am putut inota. Noroc cu vremea perfecta, vreo 22, 23 de grade m’au incalzit repede. Am mai sarit de cateva ori in apa, dar nu am reusit sa stau mai mult de un minut. Oricum, mi’a placut foarte tare senzatia. Dupa ce am terminat cu asta am mers sa mancam. Pizza. A fost buna.

Seara s’a incheiat cu un apus de soare prins pe ultima suta de metri, pe o plaja mai putin aglomerata, dar absolut superba. Am baut unul vin de Rioja care mi’a amintit de cel din Belorado si am asteptat sa apara stelele. Sunt un pic mai impacat cu sfarsitul calatoriei mele. A fost minunat.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 40 Cee

Julia voia musai sa ne oprim cu zece kilometri inainte de Finisterre, unde auzise ea ca e cel mai fantastic hostel din tot drumul, iar noi am fost cu totii de accord. Nimeni nu se simtea in stare sa ajungem deja la Finisterre, e asa de bine sa ai unde sa mergi. Asa ca ne’am propus o etapa de doar 23, 24 de kilometri, nu 34 cat in ziua precedenta.

Am pornit pe un cer innorat, la fel ca in ultimele zile. Dar nu ne’am preocupat prea tare, nu aveam asa de mult de mers. Dupa vreo ora de mers am ajuns la un bar care se lauda ca e singurul in urmatorii 15 kilometri. Fetele s’au oprit, dar eu am vrut sa merg mai departe, era prea devreme pentru o pauza. Drumul era simplu, dar ploua fin. Ei bine, am mers prin ploaie fara sa vad mai nimic, din ce in ce mai mai bine de trei ore. Dar ultima a fost absolut ingrozitoare, pentru ca a inceput sa bata vantul. Vedeam doar la vreo 10 metri in fata mea cand imi ridicam capul din pamant. Am tinut drumul tot drept, chiar daca uneori nu vedeam sageata galbena. Era o senzatie foarte faina totusi, asa greutati din partea vremii parca nu mai intalnisem pe tot drumul, dar era de inteles, e greu de ajuns la capatul lumii. Senzatia de aventura medievala era foarte puternica.

La un moment dat am auzit pasi in spate. Era un tip din tara bascilor cu care am injurat vremea timp de vreo 5 minute. El era tare grabit, mi’a spus ca a alergat ca sa ajunga mai repede undeva. Din fericire se auzeau zgomote de masini, asa ca nu puteam fi tare departe. El a continuat sa alerge, iar eu am mers in ritmul meu, cu pantalonii picurandu’mi apa in sosete. Am ajuns in sfarsit la niste cladiri si se vedea un pic mai bine. Eram pe un deal si in sfarsit am vazut oceanul. Mi’a ridicat moralul si in cinci minute intram cu o fata acra si uda intr’un bar. Unde se uscau si Christie, Linda si Andre.

Am stat cam o ora jumate ca sa ma usc, intre timp ajunsesera si fetele. Dupa un timp am aflat ca hostelul minunat se deschide de abia la ora 4, iar ora era de abia 2. Nu era foarte departe, la vreo jumatate de ora de mers, dar vremea nu se schimbase radical si sa mai stam inca vreo doua ore in frig si ploaie nu era tare atragator. Asa ca am decis sa ramanem unde ne oprisem, am cautat un hostel si am fost fericiti ca dusurile erau fierbinti. Eu am dormit cam doua ore, in sfarsit am avut parte de siesta mea.

Dupa ce m’am trezit am mers impreuna cu Guido la plaja minuscula din oras. El era cazat intr’un alt hostel si era extrem de incantat de el. Ne era cam foame si am fi vrut sa mancam, dar la ora 6 tocmai ce se inchidea localul care ne’a atras atentia. Am revenit la ora 8 si am avut parte de cea mai minunata seara. Ni s’a alaturat grupului si Pedro, un spaniol simpatic din sud, din Murcia, care vorbeste foarte bine engleza. El a comunicat cu chelnerul toata seara si am fost rasfatati. Am avut un aperitiv cu carne de vita si sos de ceapa si un fel foarte specific, ardei verzi mici tavaliti in sare si prajiti in ulei. Cam unul din cinci, din sase ar trebui sa fie iuti, dar spre dezamagirea mea, nu am nimerit nici unul. Apoi a venit minunea serii, o paella cu fruct de mare, pui, mazare, cartofi, lamai si portocale gigantica si absolut delicioasa. Am avut parte de vreo trei tipuri de scoici, languste, sepie. Fiecare proaspete din mare. Vinul a mers la fix, asa ca am avut parte de o seara de pomina. Si stiu secretul, Pedro ni l’a impartasit: daca mergi la un restaurant, spune’i de la inceput chelnerului ca ti’a fost recomandat restaurantul si ai auzit ca se mananca foarte bine. Se pare ca va face tot ce’i sta in puteri sa’ti confirme recomandarea. Abia astept sa petrecem in Finisterre in conpania lui Pedro, sunt convins ca vom avea iar un ospat.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 39 Olveiroa

Cumva cumva mi’a mai trecut senzatia de sfarseala si am reusit sa ma trezesc destul de devreme. Pe la ora 8 eram pe drum. Dar am avut parte de un drum lung, mult mai lung decat de obicei. Problema mea a fost ca fiind duminica, am avut vreo 2 kilograme de fructe in plus in spate, asa a m’am miscat mai incet. Totusi, am reusit sa ajung la destinatie, dupa multe pauze de mure. In mare parte a drumului am mers singur, cu plantatie de eucalipt intr’o parte a drumului, pini in cealalta. Nu ma puteam plange de peisaj.

Am ajuns cam pe la 5 la hostelul municipal si mai erau doua paturi libere. Mi’am trantit geanta pe unul dintre ei si apoi am stat la povesti cu Linda, care era foarte bucuroasa sa ma vada. Ea, Christie si Andre ajunsesera pe la ora 1 si de atunci tot beau. Era tare povesteata si bine dispusa. Apoi am vorbit putin cu un cuplu de maghiari din camera, care veneau de pe Camino Potruges, erau simpatici. In fine, am baut si eu un pic de vin si am mers la somn, inca nerecuperat complet.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 38 Negreira

Negreira a fost prima oprire din drumul catre Finisterre. Am ajuns dupa masa tarziu, dupa ce am trecut prin padurici de eucalipt. De fapt cam in ultimele 5, 6 zile am tot vazut eucalipti si sunt o aparitie surprinzatoare in peisaj. Aproape m’am ratacit de cateva ori, drumul nu e chiar atat de bine semnalizat, dar pana la urma am ajuns la capat. Nu am dornit dupa amiaza in ultima saptamana, dar azi am reusit sa fur o ora de somn.

A inceput iar sa ploua si cred ca ne ca insoti cateva zile vremea proasta. Abia astept sa ajun la ocean si sa lancezesc. Sunt cam obosit.

Categories
spanialapas

spanialapas Ziua 37 Santiago

In Santiago am ajuns tarziu, chiar daca am mers doar 20 de kilometri. Wiebke era extaziata, dar eunsi Iulia ne pierdusem rabdarea. Mai ales dupa ce am intrat in Santiago. Numai nu mai ajungeam la catedrala.

Ne’am luat compostela, ne’am dus la Roots&Boots, hostelul la care am rezervat cu o zi inainte loc si apoi la slujba de la ora 7 jumate. Cred ca a fost una speciala, cu ocazia inceperii celor 9 zile dinaintea zilei Sfantului Iacob. Au fost cardinali si multe fete bisericesti inalte, iar unul dintre ei canta tare frumos. Am auzit si orga si am murit de somn si plictiseala, am fost cuprins de o oboseala sfasietoare. Dar a fost frumos.

Eu am fugit sa caut ceva de mancare, eram foarte flamand, si mi se parea inutil ca am ajuns in Santiago. A fost o senzatie care m’a tinut mai toata ziua. Apoi am mancat si am baut vin si a fost o noapte lunga. Nu ma asteptam la cine stie ce de la Santiago, dar abia am asteptat sa plec. Oricum, nu am avut un sfarsit apoteotic in Santiago.