Tag Archives: Zubiri

spanialapas Ziua 5 Pamplona

Am pornit ultimul din camera mea dimineata, pana m’am macanit sa’mi fac bagajul. Aveam o bagheta care ma cam incurca asa ca am luat cam o treime din ea si restul am lasat’o acolo. Prima data am trecut cam greu podul pe care venisem, un pod medieval din piatra care greu ar fi daramat. Am trecut cu dificultati pentru ca si cea mai mica panta imi producea dureri. Drumul a inceput cu o zona industriala neasteptata, pana atunci nu banuiam ca ar fi putut fi urma de poluare prin zona. A continuat cu un urcus si bineinteles cu un coboras. Noroc cu batul, dar tot m’am cam chinuit cu coborarile. A fost o portiune destul de lunga cu suisuri si coborasuri, pana cand am dat din nou de Laci si Sebastian, care’si racorea picioarele in rau. Eu eram intr’un ritm bun asa ca i’am lasat sa’si vada de pauza.

Drumul a continuat foarte fain pe langa malul raului si m’a relaxat bine de tot. Era un soi de rezervatie/parc cu ciresi si alti fructiferi care cresteau in voia lor. Nu lipseau nici lanurile de grau, aproape in parg. Am traversat autostrada printr’un tunel special facut pentru cei care se plimba si am dat peste un deal arid si foarte insorit. A fost o zi cam torida, iar dealul asta a fost cam dificil, cu un drum cam denivelat. Dar dupa el a urmat o zona umbrita de copacii de pe marginea drumului, asa ca mi’am mai revenit un pic.

Pana la urma am ajuns in apropiere de Pamplona. A fost mare trecerea, mi’a luat o vreme pana sa ma prind ca nu trebuie sa salut pe toata lumea. A fost primul contact cu civilizatia dupa cateva zile de semisalbaticie. Dar m’am obisnuit destul de repede la ritmul orasului. Dupa o vreme de mers de’a lungul raului m’am bucurat tare sa’i vad pe Sebastian si pe Laci din nou. Am pornit impreuna spre hostelul german despre care citise Sebastian ca ar fi nemaipomenit.

Ne’am adaptat din mers modul de orientare prin oras si am ajuns pana la urma la refugiul dorit. Gazdele au fost foarte de treaba si ne’au spus ca hostelul oficial este nou, in conditii bune si are bucatarie, un aspect care devenise important. Asa ca am pornit usurel spre Jesus y Maria. Cu mici impiedicari in orientare am reusit sa ajungem si la acesta si chiar s’a meritat.

Ne era tuturor o foame de pelerin hamesit asa ca i’am carat repede dupa mine la piata, eu m’am mai plimbat prin zona asa ca m’am orientat corect. A urmat un dezmat de cumparaturi, cum numai oamenii flamanzi sunt in stare sa faca. Am luat mancare cam de 30 de euro: ulei de masline, juma de kil de sunca, oua, un vin bun, cola, rosii cherry si salata verde. Ne’am distrat bine in bucatarie, am facut o omleta din 11 oua, 400 de grame de “speck”, o salata gigantica. Laci era cel mai fericit dintre noi toti, el era saracul in mare suferinta, dar tot a taiat niste usturoi si rupt niste salata. Era foarte multumit ca poate manca o masa copioasa, nu un meniu pentru pelerini care e prea putin pentru o jumatate de zi de mers.

Dupa masa ne’am spalat hainele impreuna si le’am pus la uscat in masinaria care vorbea doar spaniola. Pana la urma am reusit sa o cacem sa vorbeasca englez si sa ne uste hainele sintetice. In tot acest timp eu eram cam panicat, ma dureau genunchii si inceouse sa mi se roseasca calcaiele si cam amenintau sa dea in besici. M’am tot gandit serios si mi se parea a surd sa incep sa am probleme cu besicile asa de devreme, asa ca m’am hotarat sa iau o zi pauza. Am cam tras si de Laci si Sebastian sa faca la fel, dar nu erau foarte convinsi. Sebastian avea un muschi cam intins, iar Laci avea mari probleme cu genunchii. Eu m’am panicat, eram foarte speriat de durerea de genunchi si de necrutatoarele besici.

Mi’am luat Compeed, o solutie pentru picioarele jenate de incaltaminte. Chiar daca Sebastian insista ca trebuie sa folosesc crema doar in timp ce merg, eu am inceput sa dau cu ea pe picior chiar daca nu ar fi avut efect. Aveam nevoie sa simt ca fac ceva ca sa nu se inrautateasca situatia. Crema si o zi de pauza, eram convins ca de asta am nevoie.

Cumva am ajuns pana la El Corte Ingles unde mi’am reincarcat cartela de Vodafone. Mi’am consumat cumva tot creditul folosind doar internetul. Sebastian si’a facut si el cumparaturi si ne’am intors la hostel. Eu eram hotarat sa mai raman o zi in Pamplona, chiar si singur. Am adormit mai linistit stiind ca nu trebuia sa merg a doua zi pe jos. A fost prima zi naspa de pe drum, in care m’am panicat tare.

spanialapas Ziua 4 Zubiri

Dimineata n’am pornit foarte devreme. Am povestit un pic cu Max, tipul care a dormit deasupra mea. El si prietenul sau din Germania sunt doua personaje ciudatele. Cam de inaltimea mea, dar putin mai bine facut, avea un bagaj de vreo 25 de kilograme, incluzand vreo doua borcane de sticla si un cort rotund pe care’l purta pe langa el. Celalalt mergea descult, voia sa faca 50 de kilometri pe zi si unii chiar l’au vazut fugind. La putina vreme dupa ce am plecat din Roncesvalles i’am vazut prin padure, mergeau destul de incet. Eu mi’am continuat ritmul si incercam sa ma orientez dupa cei din fata mea. Cam proasta idee pentru ca am ajuns sa ma ratacesc si sa merg vreo 2 kilometri de’a lungul soselei. Lectia mi’am invatat’o, chiar daca credeam ca o stiu de mai demult: nu te lua dupa altii.

Pe drum am inceput sa simt efectul derdelusului din ultima portiune de la SJPP. Genunchii au inceput sa ma doara si de la cel mai mic hop la vale, asa ca m’am oprit, am taiat fasa in doua si i’am legat cum mi’am inchipuit eu ca’i mai bine. Cred ca a functionat un pic. In cele din urma am ajuns in Espinal de unde am continuat drumul in preajma celorlalti. O bagheta mica si un mar mi’au fost micul dejun, in timp ce mergeam.

Stiam ca ma asteapta o coborare grea inainte de a ajunge in Zubiri asa ca la un moment dat am luat o pauza de gasit bat. Mi’am zis ca daca tot mai am de coborat pante abrupte, macar sa am in ce sa ma sprijin. Asa ca am cioplit la o bota pana am putut sa o rup. Am fost foarte mandru de cat de do’it’yourself am devenit si am pornit mai increzator la drum. Drum superb, prin padure de pini, cu priveliste foarte faina. Am mai salutat in dreapta si in stanga, fiind din nou ba depasit, ba depasind aceleasi persoane. Mi’a placut insa foarte tare frumusetea naturii si pasarelele sunt incantatoare, canta prin toata padurea.

Din pacate si de aceasta data am avut de coborat cam fortat o panta inainte de a ajunge la destinatie. Ultimii trei kilometri inainte de Zubiri au fost mai putin abrupti decat cei de dinainte de Roncesvalles, dar cu zdruncinaturile serioase din ziua precedenta, iar m’au durut. Nu imi era neaparatde durere, cat ca ma gandeam ca nu pot sa ma stric prea tare chiar de la inceput. Mi’era teama sa nu ma ranesc atat de tare incat sa nu pot continua.

Intrarea in Zubiri a fost de bun augur, la biserica tocmai ce ieseau tinerii casatoriti, cu zambete largi. Am intrat in primul hostel sa intreb de camera si era un pic cam scump. Era un tip in fata mea care tocmai ce se caza. Am zis ca merg sa vad cum e la cel oficial, daca nu mi’ar fi placut m’as fi intors.

Hostelul pelerinilor din Zubiri a fost destul de primitor. Era un dormitor mare, cu vreo 30 de paturi, dar care avea bucatarie. Cam era momentul sa incep sa’mi gatesc, asa ca am fugit repede la magazinul care se inchidea in jumatate de ora. Tot holbandu’ma in stanga si’n dreapta, am dat de alt pelerin, Sebastian. El era cel care s’a cazat putin mai devreme la hostelul celalalt. Am inceput sa povestim si. E’am hotarat destul de repede sa gatim ceva impreuna. Am luat niste carne de porc, orez si mazare si am mers spre hostelul meu.

Restul zilei l’am petrecut cu Sebastian si Laci, tovarasul lui de calatorie de dinainte de SJPP. Eu ma tot plangeam de genunchi asa ca Sebastian m’a convins sa’mi bag picioarele in apa raului care trecea prin Zubiri. Ne’am distrat toti trei, incercand sa ne calmam durerile ba de genunchi, ba de muschi in raul plin de pastravi. Laci mai ales avea dureri foarte mari la genunchi, si el a coborat cam Kamikaze din SJPP, iar ultima portiune dinainte de Zubiri i’a venit de hac lui Sebastian. Cand am iesit din apa am inceput sa simt ca ma intepa talpa stanga langa calcai si ca am niste pete rosii pe interior. M’am panicat, mi se parea ca e prea devreme ca sa incep sa am besici.

Seara am mai tras o portie din acelasi fel, porc-orez-mazare si am mai stat la povesti cu diversi oameni. Eu am gasit chiar si un roman, Manole, care ii tinea locul sotiei sale. Ea se ocupa de gazduire si probabil curatenie. Am mers cu Manole si fiul sau cel mic, Costantin, la o bere cu lamaie la singurul bar deschis duminica. Am povestit un pic si m’am pus la somn. Chiar daca fizic nu m’am simtit prea bine, am socializat mult si m’am distrat destul de fain cu Sebastian si Laci.