Tag Archives: sfarsit

spanialapas Ziua 41 Fisterra

Am dormit bine, dar am fost trezit de unul dintre cele mai proaste obiceiuri de pe camino: impachetatul cu pungi. Mai tot timpul se gaseste cineva care sa se trezeasca la o ora imposibila, cum ar fi ora 6 de exemplu cand mai ai doar 15 kilometri pana la sfarsitul drumului. Treaba lor, doar ca pungile sunt un fetis la care cu greu renunta pelerini prea speriati de ploaie, mirosurile lor sau cine stie ce alte elemente ingrijoratoare care pot distruge echilibrul rucsacului. Asa ca le fasaie si le rearanjeaza cate vreo jumatate de ora pana cand ordinea deplina este obtinuta in mica lor cochilie de melc. Asa si azi, o tanti ne’a bucurat pe toti cu minunatele zgomote ale plecarii ei matinale.

Ultimii kilometri de drum au fost ca ultima imbucatura dintr’o mancare care mi’a lasat gura apa: cate putin din toate cele combinate, ca savoarea care’mi ramane sa fie cea mai reprezentativa. Asa ca am avut parte de soare, un orasel cochet la malul oceanului, mure, pini si eucalipti traind ca fratii, poteca de pamant, sosea, salbaticie, dar si aglomeratie. Exagerez, dar a fost foarte placut drumul, pe o vreme total opusa celei de ieri. Si am mancat mure, asta ma binedispune intodeauna. A fost soare numa destul cat sa nu te deranjeze la ceafa, iar cand am vazut de sus oceanul si Fisterra, am vrut sa strig de bucurie. Singura povara a fost litrul jumate de apa pe care l’am baut prea repede, dar de care am scapat dupa vreo trei opriri.

Am mers tinta spre hostelul municipal din Fisterra, fara sa ma opresc pe plaja sau in oras. Odata gazduit si cu certificatul frumos care atesta ca am ajuns pe jos din Santiago, am intrat pe pauza. Pana au ajuns si fetele, am mancat ceva dulce. Dupa ce s’au cazat si ele, in hostelul hippie ultralaudat, am mers pana la capatul calatoriei noastre, farul de la kilometrul zero al pamantului, dupa conceptia medievala. Ciripind vesel am urcat ultimii trei kilometri. Treptat m’a cuprins melancolia si o liniste usor trista. Gata, nu mai aveam unde sa merg. Farul e la vreo 30 de metri deasupra marii, asa ca am coborat cam pana la jumatate pe stanci, sa fiu mai aproape de valuri. Mi’a placut, am stat singur o vreme si apoi m’am alaturat grupului.

Ne’am intors ca sa facem o baie si sa mancam. Eu am lasat in urma slipul prin Puente de la Reina, asa ca aveam nevoie de unul nou. In cinci minute l’am si luat, era cam singurul pe marimea mea. Am ajuns la plaja cam pe la ora 7 si am sarit direct in apa. Apa era ca gheata, n’am putut inota. Noroc cu vremea perfecta, vreo 22, 23 de grade m’au incalzit repede. Am mai sarit de cateva ori in apa, dar nu am reusit sa stau mai mult de un minut. Oricum, mi’a placut foarte tare senzatia. Dupa ce am terminat cu asta am mers sa mancam. Pizza. A fost buna.

Seara s’a incheiat cu un apus de soare prins pe ultima suta de metri, pe o plaja mai putin aglomerata, dar absolut superba. Am baut unul vin de Rioja care mi’a amintit de cel din Belorado si am asteptat sa apara stelele. Sunt un pic mai impacat cu sfarsitul calatoriei mele. A fost minunat.