Tag Archives: San Anton

spanialapas Ziua 17 San Anton

Cand am iesit din hostel, pe la 6 si ceva, tinerii din Burgos inca mai petreceau. Orasul arata ca dupa o petrecere desantata, cu balti de urina, sticle sparte, balti de voma, confeti. Si multi inca mai aveau chef de distractie. Se pare ca sfantul Ioan Botezatorul e un bun motiv de “huerga”. Salvador a coborat insotit de Zsuzsa si o spanioloaica care dorea sa mergem impreuna. Eu nu aveam defel chef de mers in grup asa ca le’am facut semn sa mearga inainte.

Am iesit din Burgos mult mai bland decat am intrat, dupa vreo 2 kilometri eram deja prin camp. Mi’am gasit ritmul meu destul de rapid, chiar daca ma dureau un pic genunchii. M’am intalnit cu Salvador dupa o vreme, el se oprise pentru o cafea inainte sa iasa din oras. Ritmul sau era inca prea rapid, asa ca l’am lasat sa se grabeasca. O buna bucata am mers fara sa fie nimeni in fata mea si am mers destul de calm prima treime a drumului. Apoi am luat o mica pauza, la o fantana de pe drum, soarele incepea sa fie puternic. Se anuntau 33 de grade si urma sa intru in meseta castiliana, una dintre regiunile toride ale Spaniei. Am ajuns in urmatorul sat unde ma astepta Salvador. A luat o pauza lunga, de masa si oblajit vreo doua besici noi asa ca am continuat destul de repede sa mergem prin caldura crescanda. Mai aveam cam 11 kilometri pana in Hontaras, si era deja ora 11. Am mers destul de repede si fara multe pauze, dar caldura crestea de la un moment la altul. Pe cand am ajuns in Hontaras, eram cam terminati amandoi. Cu toata caldura, eu aveam inca chef sa merg, dar dupa ompauza lunga. Era deja ora 2 si caldura era insuportabila. Am mancat cate un bocadillo si ne’am linistit pentru ultima parte a zilei, doream sa ajungem la hostelul de la San Anton.

Am stat la umbra motaind cam vreo ora, asteptand sa se linisteasca soarele. Dupa o vreme Salvador s’a razgandit. In San Anton, la 6 kilometri departare, erau 12 locuri pentru dormit si ii era teama ca nu vom gasi loc. Asa ca el s’a decis sa ramana in Hontaras. Eu nu stiu de ce simteam nevoia sa merg mai departe, chiar daca facusem deja 31 de kilometri. Si nu aveam deloc chef sa ma intorc din drum si sa petrec iar timpul cu Sebastian si cu altii. Aveam chef de un loc mai mic si mai linistit. Asa ca impotriva ingrijorarii lui Salvador, la ora 4, pe o caldura inca serioasa, m’am pornit singur spre San Anton. Aveam sticla plina cu apa si stiam ca am de mers cam o ora, o ora jumate.

Am ajuns intr’o ora, cu un ritm foarte rapid si pauza doar de baut apa. Soarele era puternic si daca ma opream simteam dogoarea. Noroc ca mai batea vantul, altfel ar fi fost tare greu. Nu’mi era de caldura, cat de razele soarelui pe pielea mea. In fine, la un moment dat am vazut ceva cladire si m’am linistit. Pana in momentul acela imi tot verificam ceasul incercand sa calculez cat mai am de mers.

A foat una dintre cele mai bune decizii pe care am luat’o pana acum. Mai erau doar 2 pelerini, Urvin (?), norvegianca cu care am vorbit un pic in Santo Domingo de La Calzada si Benjamin, francezul nebun care facuse 46 de kilometri in ziua cand am ajuns in Belorado. Hospitaliero era o doamna mega draguta. Si cam in mare majoritate din restul dupa amiezii am fost doar noi.

Dar de falt locul este cu totul special in San Anton. O fosta manastire din care au ramas doar ruinele, este in mijlocul nicaieruia, avand vecin doar o gospadarie. Ruinele sunt fabuloase, cu rozete fara vitralii, arce gotice gigantice, multi pereti intacti, dar nici urma de tavan. E locul cel mai special in care am innoptat pana acum. Tanti ne’a facut de mancare, ne’a pregatit micul dejun, ne’a desfacut vinul si a plecat in sat la ceva sarbatoare, scuzandu’se ca nu poate ramane cu noi. Asa ca am ramas noi trei stapani pe ruine, cu mancare, vin, fructe, lumanari si dus rece, fara curent defel. A fost foarte intim si fain, Benjamin ne’a povestit cum a vizitat vreo 30 de tari din salariul lui de chelner la un restaurant din Paris, cum i’a servit pe Brad Pitt si Angelina Jolie si multe alte celebretitati (Owen Wilson, Cantona sau Shaggy). Urvin (?) e extrem de finuta, e pastor luteran si emana multa caldura si bunatate. Am fost o companie placuta unii altora si ne’am bucurat tare de oaza de liniste nesperata de pe drum. A fost o seara aproape magica.