Tag Archives: Roncesvalles

spanialapas Ziua 4 Zubiri

Dimineata n’am pornit foarte devreme. Am povestit un pic cu Max, tipul care a dormit deasupra mea. El si prietenul sau din Germania sunt doua personaje ciudatele. Cam de inaltimea mea, dar putin mai bine facut, avea un bagaj de vreo 25 de kilograme, incluzand vreo doua borcane de sticla si un cort rotund pe care’l purta pe langa el. Celalalt mergea descult, voia sa faca 50 de kilometri pe zi si unii chiar l’au vazut fugind. La putina vreme dupa ce am plecat din Roncesvalles i’am vazut prin padure, mergeau destul de incet. Eu mi’am continuat ritmul si incercam sa ma orientez dupa cei din fata mea. Cam proasta idee pentru ca am ajuns sa ma ratacesc si sa merg vreo 2 kilometri de’a lungul soselei. Lectia mi’am invatat’o, chiar daca credeam ca o stiu de mai demult: nu te lua dupa altii.

Pe drum am inceput sa simt efectul derdelusului din ultima portiune de la SJPP. Genunchii au inceput sa ma doara si de la cel mai mic hop la vale, asa ca m’am oprit, am taiat fasa in doua si i’am legat cum mi’am inchipuit eu ca’i mai bine. Cred ca a functionat un pic. In cele din urma am ajuns in Espinal de unde am continuat drumul in preajma celorlalti. O bagheta mica si un mar mi’au fost micul dejun, in timp ce mergeam.

Stiam ca ma asteapta o coborare grea inainte de a ajunge in Zubiri asa ca la un moment dat am luat o pauza de gasit bat. Mi’am zis ca daca tot mai am de coborat pante abrupte, macar sa am in ce sa ma sprijin. Asa ca am cioplit la o bota pana am putut sa o rup. Am fost foarte mandru de cat de do’it’yourself am devenit si am pornit mai increzator la drum. Drum superb, prin padure de pini, cu priveliste foarte faina. Am mai salutat in dreapta si in stanga, fiind din nou ba depasit, ba depasind aceleasi persoane. Mi’a placut insa foarte tare frumusetea naturii si pasarelele sunt incantatoare, canta prin toata padurea.

Din pacate si de aceasta data am avut de coborat cam fortat o panta inainte de a ajunge la destinatie. Ultimii trei kilometri inainte de Zubiri au fost mai putin abrupti decat cei de dinainte de Roncesvalles, dar cu zdruncinaturile serioase din ziua precedenta, iar m’au durut. Nu imi era neaparatde durere, cat ca ma gandeam ca nu pot sa ma stric prea tare chiar de la inceput. Mi’era teama sa nu ma ranesc atat de tare incat sa nu pot continua.

Intrarea in Zubiri a fost de bun augur, la biserica tocmai ce ieseau tinerii casatoriti, cu zambete largi. Am intrat in primul hostel sa intreb de camera si era un pic cam scump. Era un tip in fata mea care tocmai ce se caza. Am zis ca merg sa vad cum e la cel oficial, daca nu mi’ar fi placut m’as fi intors.

Hostelul pelerinilor din Zubiri a fost destul de primitor. Era un dormitor mare, cu vreo 30 de paturi, dar care avea bucatarie. Cam era momentul sa incep sa’mi gatesc, asa ca am fugit repede la magazinul care se inchidea in jumatate de ora. Tot holbandu’ma in stanga si’n dreapta, am dat de alt pelerin, Sebastian. El era cel care s’a cazat putin mai devreme la hostelul celalalt. Am inceput sa povestim si. E’am hotarat destul de repede sa gatim ceva impreuna. Am luat niste carne de porc, orez si mazare si am mers spre hostelul meu.

Restul zilei l’am petrecut cu Sebastian si Laci, tovarasul lui de calatorie de dinainte de SJPP. Eu ma tot plangeam de genunchi asa ca Sebastian m’a convins sa’mi bag picioarele in apa raului care trecea prin Zubiri. Ne’am distrat toti trei, incercand sa ne calmam durerile ba de genunchi, ba de muschi in raul plin de pastravi. Laci mai ales avea dureri foarte mari la genunchi, si el a coborat cam Kamikaze din SJPP, iar ultima portiune dinainte de Zubiri i’a venit de hac lui Sebastian. Cand am iesit din apa am inceput sa simt ca ma intepa talpa stanga langa calcai si ca am niste pete rosii pe interior. M’am panicat, mi se parea ca e prea devreme ca sa incep sa am besici.

Seara am mai tras o portie din acelasi fel, porc-orez-mazare si am mai stat la povesti cu diversi oameni. Eu am gasit chiar si un roman, Manole, care ii tinea locul sotiei sale. Ea se ocupa de gazduire si probabil curatenie. Am mers cu Manole si fiul sau cel mic, Costantin, la o bere cu lamaie la singurul bar deschis duminica. Am povestit un pic si m’am pus la somn. Chiar daca fizic nu m’am simtit prea bine, am socializat mult si m’am distrat destul de fain cu Sebastian si Laci.

spanialapas Ziua 3 Ronscesvalles

Prima zi de mers propriu zisa a inceput de unde imi doream sa inceapa de fapt, de pe versantul francez al Pirineilor. Dupa o noapte destul de linistita in dubiosul hostel in care am dormit, am pornit impreuna cu John si Seth si coreeanul din patul alatuat mie sa gasim magazinul care se deschide la ora 7. Prin Saint Jean Pied de Port nu am gasit nimic altceva deschis decat o brutarie si o patiserie. Ne’am innarmat cu croissante si am pornit la drum. Coreeanul mai avea neviie de un ghid, asa ca a ramas in urma noastra, iar eu mi’am dat seama ca cei doi au acelasi ritm cu mine, dar pasul mult mai mare, fiind mai inalti. Asa ca le’am propus sa mearga in ritmul lor, fara sa ma astepte. Asa ca de destul de devreme am mers in ritmul meu si de unu singur.

Prima parte a traseului a fost foarte abrupta. Am urcat cam 800 de metri in vreo 10 kilometri. Nu a fost prea greu insa, eram bine odihnit, entusiast, cu chef de duca. Pe drum am fost cucerit de peisaj, era o plimbare la munte in toata regula. Din spate au inceput sa se auda talange de oi si dupa o vreme m’au depasit. Oile franceze/spaniole sunt cu capul negru si berbecii au coarne lungi si putin rasucite. La un moment dat m’am oprit sa’mi aerisesc picioarele si m’a depasit turma. Multa vreme am mers in urma ei si inainte de a ajunge la unul dintre punctele importante de pe traseu am reusit sa trec de ea.

Am ajuns la statuia Sfintei Maria unde se pare ca lumea isi lasa dorintele sub cele mai diverse forme. Unii au lasat o minge de golf, altii o masinuta, dar majoritatea semnelor erau fotografii sau pietre. Se pare ca pietrele sunt cea mai raspandinta forma de marcare a trecerii cuiva. Am vazut multe gramezi de pietre la intersectii sau inainte de cate o curba.

In varful muntelui am vazut multe minilunatii: cai care stateau lenes in iarba de parca’ar fi fost caini, vulturi multi care se roteau impasibil foarte aproape de trecatori, multe turme de oi raspandite pe vai abrupte si herghelii intregi de cai pasnici. Se pare ca si poneii sunt destul de raspanditi, mai mult ca animale de companie, ma indoiesc ca ii pune cineva la munca. Tot in varful muntelui era un cuplu care’ti ura drum bun si’ti punea ultima stampila din Franta. Erau draguti.

Dupa varf a venit valea care a fost destul de blanda. Am mers multa vreme singur prin padure si in ritmul meu, depasind si fiind depasit din cand in cand. Padurile sunt pline pline de pasari de tot soiu si fiecare canta de mama focului. Ti’e mai mare dragu sa te plimbi, mai ales dupa ce stii ca ai trecut de urcus. Dupa o vreme m’am apropiat de Roncesvalles si am intalnit multe fete cunoscute in fata unei vai abrupte. Cei de la centru de informare din SJPdeP ne atentionasera sa nu o luam pe panta abrupta, prin padure, pentru ca e foarte periculos si ca a plouat, deci e pericol de alunecare. Dar eu eram ferm convins ca partea aceea a ramas in urma, ca a fost padurea prin care tocmai trecusem, asa a m’am luat dupa altii si am inceput sa cobor.

A fost cea mai mare greseala pe care as fi putut sa o fac. Nu aveam nimic de sprijin si era o panta foarte abrupta. Am simtit si ca picioarele incep sa’si ceara libertatea, asa ca am renuntat la perechea de mers si am luat crocsii. A fost mai bine pentru talpi, dar nu m’a ajutat cu nimic la genuchi, care au inceput sa ma doara destul de repede. Nu aveam alta cale, sau credeam ca nu am alta cale, asa ca am continuat sa cobor. A fost cea mai grea portiune, mult mai grea decat urcatul muntelui, pentru ca nu aveam nici o metoda sa’mi menajez genunchii.

Am fost foarte bucuros cand am ajuns la Posada, unul dintre restaurantele din Ronscesvalles. Mi’am luat repede o rezervare pentru un meniu al pelerinului si apoi am mers sa’mi iau un pat. In Ronscesvalles s’au investit cam 3,3 milioane de euro din bani europeni pentru renovarea unei manastiri in adapost pentru pelerini. Rezultatele sunt demne de admirat: au reusit sa pastreze si spiritul vechi, dar si sa’i dea un aer contemporan. Seara a fost linistita, am avut un pic de emotii pentru ca am pornit la drum si am adormit. N’a fost o zi rea.