Tag Archives: ploaie

spanialapas Ziua 30 O Cebreiro

Azi a fost o zi a premierelor: am dat de primele plosnite, am mers prin ploaie si am regretat deciziile luate. Am inceput prost dimineata, o gasca de vreo 10 italieni s’au trezit inaintea mea si, chiar daca doream sa ma trezesc de abia pe la 7, la 7 jumate eram deja plecat pe drum. M’au prost dispus atat de tare, incat nici nu am avut rabdare sa iau micul dejun si am plecat nemancat. Am lasat punga de smochine pentru ceilalti, convins ca voi gasi altele pe drum si ca voi gasi un magazin deschis pe la ora 8. Nici vorba de asa ceva insa, doar barurile cu micul lor dejun: o cafea si un croissant asteptau clienti. Asa ca am mers pana cand am reusit sa’mi astampar foamea cu smochine proaspete din singurul smochin cu fructe coapte pe care l’am gasit toata ziua. Am umplut iar o punga si am bagat’o in geanta. A fost prima bucurie a zilei.

A diua au fost fragutele. Chiar daca am mers de’a lungul drumului, eram tot la munte, asa ca din loc in loc m’am oprit si am cules fragute mari si coapte si extrem de aromate. Dar au un alt gust decat cele de acasa, ma gandesc ca tine de multe chestii diferite, cum ar fi continutul pamantului sau cantitatea de soare. Mure am vazut doar putine coapte. Drumul era tare usor, doar o panta domoala. Si am tot mers, si am tot mers si imi parea rau ca am pornit singur. Dar stiam ca ceilalti doreau sa se opreasca la un hostel la vreo 20 de kilometri si l’am gasit si le’am lasat un mesaj si smochinele. Dar aveam energie si am decis sa merg mai departe.

O decizie pe care am cam regretat’o. Hostelul acela era tare primitor, cu muzica de relaxare si betigase parfumate de buna calitate. Iar gazda era prietenoasa. Dar era de abia ora 12 jumate, vremea era innorata, numai buna de mers mai departe. Mai aveam de mers cam 9 kilometri. Asa ca am mers pana am gasit un wireless gratis, am vazut ca mi’a raspuns Alex din Lisabona si m’am bucurat si apoi am inceput dupa putin timp urcusul. Inainte de a urca m’am intalnit cu o suedeza tipica: blonda, inalta, frumoasa. Si cum am inceput sa povestim am mers impreuna o parte din drum. Partea cea mai grea a intregii zile. Ea venea de la Astorga, cu forte proaspete, avea bete si o conditie fiZica de invidiat. Si eu ca prostu i’am tinut ritmul. Dupa 40 de minute am ajuns in La Faba, unde slava domnului ca s’a oprit, altfel scotea tot untul din mine.

Aici am luat iar o decizie de neinteles: m’am intalnit cu Christine, Linda, Andreas, Maria si cele doua surori irlandeze in cel mai misto loc pe care l’am vazut. Era al unui tip care era fan Tibet si care a facut un semineu traditional tibetan in mijlocul livingului, gatea doar mancare vegetariana si era mare fan al budismului. Nu mi’a placut in mod special de el, era cam superficial in abordarea spiritualitatii, dar locul era super. Si cu toate ca era foarte imbietor locul, dupa ce m’am uscat am iesit din nou in ploaie, ca sa ajung la locul pe care mi’l fixasem in cap.

Chiar daca au fost doar 4 kilometri, au fost printre cei mai grei pe care i’am parcurs. Nu doar ca era o panta dificila, dar ploua marunt si eu simteam ca talpile mi’s supralicitate dupa urcusul fortat de dinainte de La Faba. Era si un pic frig, dar peisajul era frumos. Totusi, ma tot intrebam ce m’a apucat de nu am vrut eu sa raman in nici unul din cele doua locuri minunate de mai devreme? Nu’mi era foarte cal de ce ma chinui aiurea. Oricum, mi’am dat seama ca e fain sa mergi cu cineva alaturi uneori si probabil zilele urmatoare voi incerca sa fac asta.

In hostelul de la O Cebreiros am avut surprize placute. Am intalnit un hacker care a fost campion la BMX downhill, un adolescent foarte destept si fara prea multa rabdare, care vrea sa faca matematica si sa strice in continuare iPhoneuri. Pe mine m’a ajutat foarte tare, mi’a aratat cum sa’mi descarc aplicatii din Cydia fara sa le platesc. Foarte foarte tare m’am bucurat de intalnirea cu el si am fost extrem de impresionat de reusitele lui. Unii nu reusesc intr’o viata intreaga sa faca cate a facut Lucas pana acum. Probabil si’a rupt toate oasele, dar e un campion. Nu a fost o seara chiar atat de rea.

(Iulia a vazut o plosnita in Villafranca de Briezo, si probabil si italienii, de aia faceau ei asa zgomot).

spanialapas Ziua 25 San Martin del Camino

Am plecat in sfarsit din Leon pe la vreo 8 si a durat o vreme sa ies din oras. A fost probabil cel mai lipsit de evenimente drum de pana acum. Daca meseta m’a entuziasmat cu ariditatea ei si senzatia de neclintire, azi am avut parte de un drum paralel cu soseau in cea mai mare parte a timpului. Cum masinile faceau zgomot, am mers cu castile in urechi o buna bucata de drum. Am ascultat o discutie despre Persepolis si romanul grafic si ceva lectii de portugheza. Pe drum am intalnit doar o turma de oi, o lacusta mare si verde, un canal de irigatii si cateva camioane. E distractiv sa faci semn camioanelor, ca sa te claxoneze. E un joc pe care l’a inceput Salvador si cum eram plictisit l’am incercat si eu. Iti da cate un sut de energie. Poate m’a ajuat si magnificul bat salbatic lasat de Emily in urma. E foarte atipic, sper sa nu’l uit pe undeva pe drum.

Am ajuns destul de usor in San Martin si m’am hotarat sa ma cazez in hostelul municipal. E foarte putin aglomerat si este un pui de pisica portocaliu foarte activ si jucaus. Am vazut prima data nori de ploaie de cand sunt pe drum si dupa ce m’am trezit a venit ploaia. A fost o mica furtuna cu mult vant si putine tunete si fulgere, dar nimic iesit din comun. Sper sa nu am parte de ploaie, nu am nici papuci impermeabili si nici pelerina. Se pare ca mai e nu va ploua, dar cine stie. Mi’a placut ca inainte de ploaie unul dintre pelerini, mai sifonat el ca stil, canta un soi de cantec indian. L’am intrebat si mi’a zis ca e o combinatie de cantec indian si tibetan care’l ajuta sa se relaxeze. Suna fain inainte de furtuna.

Seara am petrecut’o la bar dupa ce am povestit un pic cu Christine, Linda si Andre. Pe Christine am intalnit’o prima data in Ronscevalles, iar pe Andre l’am mai vazut in ultimele zile. Linda a inceput doar ieri din Burgos si e din Praga. Pare foarte simpatica si ne’a povestit o poveste de amor care implica un mail demn de retinut: o rivala i’a cedat sau a invitat’o sa se infrupte din barbatul dorit la comun, cu amenintarea ca daca ii frange acestuia inima, ii va zmulge vaginul cu dintii. Memorabil. Impreuna am mers in bar, insotiti de cele doua surori irlandeze care sunt cele mai de gasca. Desi au peste 50 de ani, sunt tot timpul puse pe sotii, bere si ras. E tare distractiv in preajma lor si sunt foarte lipsite de prejudecati. Am povestit mai ales cu June, dar sora ei pare mai nebuna: ne’a povestit toata seara despre cum da tot soiu de nume personajelor de pe drum si isi inchipuie tot soiul de povesti.

Deliciul serii a fost povestea cu cele doua coreence pe care le’a denumit SueChin si LeeChin (foarte posibil sa inventez si eu acum) care merg, ca si majoritatea coreencelor, ultraprotejate impotriva soarelui. Au chiar si aparatori pentru fata si arata ca si cand ar merge sa bazaie albinele. In imaginatia irlandezei tatal lor era faurarul inelului pe care ea il purta impotriva sforaitului. Dar si’a dat seama, dupa sforaitul hotarat ca de fapt e un inel pentru campionii la sforait. Am mai inteles doar ca una dintre ele e dansatoare la bara (pole dancer), avand un dublu inteles. Pe langa cel clasic, poles sunt betele de mers, si se pare ca avea un mers foarte sexi pe drum. Oricum, astea sunt doar firimituri din saga coreeana din capul celei mai pline de umor irlandeze din cate am intalnit. A fost o seara tare vesela.