Tag Archives: greseli

spanialapas Ziua 30 O Cebreiro

Azi a fost o zi a premierelor: am dat de primele plosnite, am mers prin ploaie si am regretat deciziile luate. Am inceput prost dimineata, o gasca de vreo 10 italieni s’au trezit inaintea mea si, chiar daca doream sa ma trezesc de abia pe la 7, la 7 jumate eram deja plecat pe drum. M’au prost dispus atat de tare, incat nici nu am avut rabdare sa iau micul dejun si am plecat nemancat. Am lasat punga de smochine pentru ceilalti, convins ca voi gasi altele pe drum si ca voi gasi un magazin deschis pe la ora 8. Nici vorba de asa ceva insa, doar barurile cu micul lor dejun: o cafea si un croissant asteptau clienti. Asa ca am mers pana cand am reusit sa’mi astampar foamea cu smochine proaspete din singurul smochin cu fructe coapte pe care l’am gasit toata ziua. Am umplut iar o punga si am bagat’o in geanta. A fost prima bucurie a zilei.

A diua au fost fragutele. Chiar daca am mers de’a lungul drumului, eram tot la munte, asa ca din loc in loc m’am oprit si am cules fragute mari si coapte si extrem de aromate. Dar au un alt gust decat cele de acasa, ma gandesc ca tine de multe chestii diferite, cum ar fi continutul pamantului sau cantitatea de soare. Mure am vazut doar putine coapte. Drumul era tare usor, doar o panta domoala. Si am tot mers, si am tot mers si imi parea rau ca am pornit singur. Dar stiam ca ceilalti doreau sa se opreasca la un hostel la vreo 20 de kilometri si l’am gasit si le’am lasat un mesaj si smochinele. Dar aveam energie si am decis sa merg mai departe.

O decizie pe care am cam regretat’o. Hostelul acela era tare primitor, cu muzica de relaxare si betigase parfumate de buna calitate. Iar gazda era prietenoasa. Dar era de abia ora 12 jumate, vremea era innorata, numai buna de mers mai departe. Mai aveam de mers cam 9 kilometri. Asa ca am mers pana am gasit un wireless gratis, am vazut ca mi’a raspuns Alex din Lisabona si m’am bucurat si apoi am inceput dupa putin timp urcusul. Inainte de a urca m’am intalnit cu o suedeza tipica: blonda, inalta, frumoasa. Si cum am inceput sa povestim am mers impreuna o parte din drum. Partea cea mai grea a intregii zile. Ea venea de la Astorga, cu forte proaspete, avea bete si o conditie fiZica de invidiat. Si eu ca prostu i’am tinut ritmul. Dupa 40 de minute am ajuns in La Faba, unde slava domnului ca s’a oprit, altfel scotea tot untul din mine.

Aici am luat iar o decizie de neinteles: m’am intalnit cu Christine, Linda, Andreas, Maria si cele doua surori irlandeze in cel mai misto loc pe care l’am vazut. Era al unui tip care era fan Tibet si care a facut un semineu traditional tibetan in mijlocul livingului, gatea doar mancare vegetariana si era mare fan al budismului. Nu mi’a placut in mod special de el, era cam superficial in abordarea spiritualitatii, dar locul era super. Si cu toate ca era foarte imbietor locul, dupa ce m’am uscat am iesit din nou in ploaie, ca sa ajung la locul pe care mi’l fixasem in cap.

Chiar daca au fost doar 4 kilometri, au fost printre cei mai grei pe care i’am parcurs. Nu doar ca era o panta dificila, dar ploua marunt si eu simteam ca talpile mi’s supralicitate dupa urcusul fortat de dinainte de La Faba. Era si un pic frig, dar peisajul era frumos. Totusi, ma tot intrebam ce m’a apucat de nu am vrut eu sa raman in nici unul din cele doua locuri minunate de mai devreme? Nu’mi era foarte cal de ce ma chinui aiurea. Oricum, mi’am dat seama ca e fain sa mergi cu cineva alaturi uneori si probabil zilele urmatoare voi incerca sa fac asta.

In hostelul de la O Cebreiros am avut surprize placute. Am intalnit un hacker care a fost campion la BMX downhill, un adolescent foarte destept si fara prea multa rabdare, care vrea sa faca matematica si sa strice in continuare iPhoneuri. Pe mine m’a ajutat foarte tare, mi’a aratat cum sa’mi descarc aplicatii din Cydia fara sa le platesc. Foarte foarte tare m’am bucurat de intalnirea cu el si am fost extrem de impresionat de reusitele lui. Unii nu reusesc intr’o viata intreaga sa faca cate a facut Lucas pana acum. Probabil si’a rupt toate oasele, dar e un campion. Nu a fost o seara chiar atat de rea.

(Iulia a vazut o plosnita in Villafranca de Briezo, si probabil si italienii, de aia faceau ei asa zgomot).