Tag Archives: Andrea

spanialapas Ziua 11 Ventosa

Cu greu m’am lasat scos din casa lui Alecu&Vivi. Am avut parte de cel mai copios dejun de pana acum, m’am mocosit cu bagajul, am mai stat la povesti pana cand m’am trezit ca e ora 8. De abia pe la vreo 8 jumate am pornit totusi, cu mare speranta de revedere a noilor prieteni. Drumul care te scoate din Logrono te duce din centrul vechi spre blocurile de la perifierie si apoi intr’un parc. Care se prelungeste cu o pista luuuunga pentru alergat si biciclete. Pista asta a fost cam jumatate din drumul pana’n Ventosa, poate chiar mai mult de atat. A fost destul de usor traseul, fara mare stres pentru picioare. Dar a fost o zi tare calduroasa. Am baut peste doi litri de apa pe drum. Eram cam nehotarat daca sa merg pana in Ventosa sau pana in Nareja, cum te indemna impartirea ghidului meu. Ar fi trebuit sa merg iar peste 25 de kilometri, catre 28, 29. Chiar daca am por it tarziu, ma gandeam ca pot lua o pauza lunga, sa treaca soarele prea puternic si sa continui dupa.

Pe drum m’au deranjat putin degetele de la picioare care nu stiu ce au, dar se irita in ultimele zile. Le’am uns cu Compeed cat am putut si mi’am vazut de drum. Am observat ca pauzele imi provoaca dureri de genunchi si parca talpile ma impung. E o senzatie destul de suportabila si trece dupa o vreme. Totusi, pe ultimii kilometri pana la Ventosa am mers iar in crocsi. Pare a fi solutia cea mai buna ca sa le mai dau un ragaz picioarelor. Totusi, cand am ajuns in Ventosa mi’era foarte clar ca nu am cum sa merg mai departe, picioarele mi’erau obosite si caldura era mare. Salvador mi’a luat repede o bere si apoi am mers cu totii sa ne cazam.

Hostelul la care stam e cel mai cochet de pana acum. E foarte bine intretinut, are o terasa excelenta, toalete si dusuri foarte decente, bucatarie si internet bun. M’am simtit foarte bine, eram din nou cu totii in acelasi loc. La un moment dat am iesit cu Salvador afara si am stat un pic la povesti in spaniola/engleza noastra de baza. Sa fi foat vreo zece minute poate, dar am stat la soare. Am simtit ca mi se face rau si m’am indreptat spre toaleta. M’am pus usurel langa, crezand ca’mi va fi rau. Doar ca dintr’o data m’am simtit coplesit de multe multe ganduri profunde care’mi cereau toate atentia in acelasi timp si in momentul urmator m’am trezit cu Salvador soeriat, udandu’ma.

Se pare ca am lesinat pentru vreo 2,3 minute. Mie mi s’a parut o clipa doar. Am devenit constient destul de rapid, dar eram tare slabit. M’am asezat in pat cu picioarele ridicate si am inceput sa beau apa cu tableta efervescenta de la Sebastian. Dupa ce am mai mancat niste ciocolata si niste energizant, mi’a revenit culoarea in obraji. In sfarsit toata lumea a rasuflat usurata. Cred ca Salvador a fost cel mai afectat, eram cu el inainte si el m’a gasit cazut in baie.

Cat timp eu am stat cuminte, ei au facut de mancare si au pus la spalat haine, inghesuindu’le si pe ale mele in masina de spalat. Am fost foarte impresionat de grija cu care m’au tratat si eficienta lor. Restul dupa amiezii l’am petrecut vorbind cu cei de acasa, relaxandu’ma pe terasa, fara sa ma srresez de loc. Seara a venit repede si la ora 10 multi erau adormiti deja, chiar daca era inca lumina afara. Caldura ne’a cam afectat pe toti. Clar trebuie sa pornesc mult mao devreme de acum incolo. Nu’mi mai doresc dupa amiezi cu surprize.

spanialapas Ziua 10 Logrono

Azi am avut una dintre cele mai bune zile de pana acum. Am pornit pe la vreo 7 si un sfert din Los Arcos, dupa un somn bun. M’am incurcat un pic in Los Arcos, dar am gasit repede drumul. Am mers singur, chiar daca la un moment dat era un sir de vreo zece persoane in fata mea. Am mers din nou pe un teren destul de variat, am urcat si am coborat ba cu spatele, ba cu grija. Nu am avut multe pauze, decat pentru baut apa. Se pare ca trebuie sa ma hidratez la maxim ca sa’i vin de hac problemei mele de genunchi.

Am ajuns destul de usor in Viana, cu toate ca ultimii 2, 3 kilometri au fost mai dificili. Daca in majoritatea diminetii am avut parte de vreme innourata si mult vant, ultima jumatate de ora dinainte de Viana a fost insorita. Am ajuns pana la urma aproape de centru si acolo erau Andrea cu Sebastian. Au fost foarte draguti, mi’au lasat doua mesaje pe drum cu “suave”, o gluma pe care o avem noi intre noi de cand ne’a explicat Salvador cum spaniolii de pe insula vorbesc o spaniola mult mai blanda si prietenoasa. Pe cand am iesit din magazin ei deja plecasera. Eu mi’am luat o pauza de masa lunga si relaxata, cred ca am stat vreo ora in piata plina de copii de langa biserica legata cumva de Borgia. Picioarele erau un pic uzate, chiar daca am pus Compeed pe ele. Se pare ca cinci ore de mers continuu sunt totusi prea mult.

Pe drum am avut prima revelatie mai serioasa. Se pare ca degeaba caut eu raspunsuri daca nu mi’e clar care e intrebarea. Asa ca ma astept ca in perioada urmatoare sa’mi apara intrebarea. Sebastian are o groaza de intrebari si deja si’a gasit raspunsuri. Eu mai am de mers. In schimb eu am avut parte de ceva total neasteptat si extrem de placut. Coborand spre Logrono, am vazut un cuplu cu un copil care mi s’a parut ca vorbeste romana. Cand am trecut pe langa ei i’am intrebat daca vorbesc romana si am inveput sa povestim. Foarte rapid si deschis Alec m’a invitat sa stau la ei, si chiar daca initial am refuzat politicos, vazand ca nu e doar formala invitatia, mi’am zis ca trebuie sa spun da. Si ce bine am facut!

Alec, Vivi si Mario sunt o familie extrem de fericita, chiar daca nu au toate motivele sa fie asa. Mario e un baiat plin de viata si extrem de ager pentru anul lui si un pic. Mai tot timpul e cu gura pana la urechi si Vivi e extrem de relaxata in privinta lui. Copilul poate sa faca ce vrea, in sensul cel mai bun al cuvantului: mananca de pe jos, bea ulei, mananca ardei iuti, se invarte pana ameteste si pica’n fund, e un copil liber si fericit.

Dupa somnul meu de frumusete, atat de necesar dupa pranzul delicios al lui Vivi, am iesit in oras. Am reusit sa gasesc toata gasca la hostelul parohial, chiar si pe Cerasela. Se pare ca Sebastian a avut dureri super mari azi si a fost nevoit sa ajunga la spital. De acum va continua drumul doar cu multe calmante, se pare ca nu exista o solutie pentru durerea lui de muschi. Andrea a fost foarte prietenoasa si mi’a spus ca si’ar dori sa mergem impreuna o vreme pe drum. Poate o voi insoti in zilele urmatoare.

Am continuat plimbandu’ne prin oras. Logrono e renumit ca fiind capitala regiunii La Rioja, una dintre faimoasele zone de vin din Spania. De asemenea se pare ca e renumit si pentru cele peste 300 de feluri de tapas de pe cele doua stradute rivale: Laurel si San Marco (?). Tapas constau din pinchos si tintos. Pinchos sunt mici aperitive dintre cele mai diverse: de la jambon pana la langostini, fiecare bar are o specialitate unica. Tintos sunt vinurile noi, din recolta anului trecut. Inutil de precizat ca sunt super bune. Am luat o gustarica de hamun, sunca lor fabuloasa. Cand am terminat cu asta, am luat una din rat de porc. Este mult mai buna decat suna. Seara am incheiat’o in compania unor lautari romani care au cantat de la Pusca si cureaua lata si cantece maramuresene pana la Truli, truli draga. Vivi si Alec sunt o companie minunata si abia astept sa’i reintalnesc, ca o fi Bucuresti, muntii romanesti sau cei spanioli. Si ei vor sa porneasca pe Camino si sper sa aiba o experienta cel putin la fel de satisfacatoare ca si a mea. Am avut o zi de neuitat!

spanialapas Ziua 9 Los Arcos

Am pornit singur pe jos din hostel dupa ce am mancat un micut dejun. Voiam sa pornesc, sa ma vad pe drum. Mi’am facut usor bagajul, era deja lumina la 6 cand m’am trezit. A fost un drum in care putinele coborasuri m’au incurcat un pic, dar le’am venit de hac mergand cu spatele. Am trecut iar prin niste sate dragute si eu am ascultat toata dimineata muzica de la ninjatune. Mi’a dat un ritm bun, cerul era innorat, numai bine de mers. La un moment dat am crezut ca vine ploaia, dar m’a ocolit. Pe drum i’am intalnit pe cei trei companeros, Salvador, Steffi si Andrea. I’am depasit repede, doream sa merg de unu singur.

Cel mai tare mi’a placut azi a doua parte a drumului. Cam 9 kilometri am mers doar printre vita de vie, campuri de grau si mici umbre de copaci. A fost o zona cu dealuri line si in spate multi stancosi, nu foarte inalti. in mare parte nu era nimeni nici in fata, nici in spatele meu. A fost putin monoton, dar asta m’a fortat sa’mi gasesc ceva de gandit. Si ideea a fost sa ma gandesc la ce am facut in ultimii 10 ani in viata mea. Ideea e buna, doar ca nu a functionat pe moment. Poate mai incolo.

Am ajuns la hostel destul de repede si am fost vrajit din prima. Muzica clasica in surdina, voluntari foarte saritori, solutie pentru genunchii mei indurerati (gheata si o hidratare mai intensa), ce mai, un loc ca asta sa tot gasesti. Dupa o vreme a ajuns si restul gastii si ne’am bucurat de revedere. Eu am avut un pic de vreme sa mai scriu pe blog, restul s’au relaxat.

Seara a fost surprinzatir de buna si relaxanta, la povesti cu Salvador si Sebastian. Nu stiu de ce dar simt ca Salvador e foarte foarte ok si simt nevoia sa ma imprietenesc cu el. Parca nu la fel de mult cu Sebastian. Surpriza serii a fost Cerasela, o tipa din Bucuresti care a inceput Camino Aragones. E foarte fain sa poti vorbi in romana si de abia ne’am dat dusi la somn. A fost foarte faina seara, dupa prima parte mai singuratica.