Category Archives: fun

ShortsUP debutează la Cluj cu Noaptea Lungă a Filmelor Scurte

Uzinaduzina este partenerul local pentru ShortsUP Cluj. Debutăm mâine, la Fabrica de Pensule de la ora 8 seara cu un maraton de scurtmetraje premiate la cele mai importante festivaluri.

Programul este următorul:

21:00 — Filme Open UP:

Cum trece timpul / Comme le temps passe
Franta, 2009, r. Cathy Verney
La 30 si ceva de ani, parizianul Baptiste, impreuna cu sotia, viziteaza un cuplu de prieteni cu care nu s-au vazut de multi ani. Prilej de trecere in revista a amintirilor, dar si a alegerilor de viata foarte diferite. Filmul a castigat premiul publicului la Clermont-Ferrand, cel mai prestigios festival de scurtmetraje din lume.

Nunta lui Oli
Romania, 2009, r. Tudor Jurgiu
In bucataria lui din București, Dorel se pregatește pentru ce pare a fi o petrecere. De fapt, este vorba de nunta fiului sau, care are loc in SUA. Cum e sa fii invitat la nunta prin webcam?

Logorama
Franta, 2009, r. Hervé de Crecy, H5, François Alaux, Ludovic Houplain
Curse de masini printre animale salbatice si o teribila si complicata criza a ostaticilor… Animatie castigatoare la Oscar.

22:30 — Filme Warm UP:

Incident la o banca / Händelse vid bank
Suedia, 2010, r. Ruben Östlund
O reconstructie detaliata si foarte amuzanta a unui fals jaf armat la banca. Trofeul Ursul de Aur pentru scurtmetraj.

Frumoasa din Padurea Adormita a bunicii / Granny O’Grimm’s Sleeping Beauty
Irlanda, 2008, r. Nicky Phelan
Bunica povesteste “Frumosa din Padurea Adormita” din perspectiva zanei batrane, pe care n-a invitat-o nimeni la botez. O face oare din razbunare? Nominalizat la Oscar, categoria animatie.

Muzica in sange
Romania, 2010, r. Alexandru Mavrodineanu
O auditie la un faimos producator de manele; tatal si fiul sunt aproape de visul lor. Lucrurile nu merg insa asa cum se asteptau, dar, uneori, fericirea vine de unde nu te astepti. Cu Andi Vasluianu si Dorotheea Petre. Nominalizat la Clermont-Ferrand 2010.

Wallace & Gromit: A Matter of Loaf and Death
Marea Britanie, 2008, r. Nick Park
Mica afacere a lui Wallace si Gromit e in pericol atunci cand un ucigas misterios ameninta toate brutariile din oras. Animatie castigatoare la Premiile BAFTA.

23:50 — Filme Winners UP:

Noii Locatari / The New Tenents
SUA/Danemarca, 2009, r. Joachim Back
Un vecin indiscret, un traficant de droguri ce-ti ingheata sangele in vene si un sot ce flutura o arma. Noul lor apartament isi dezvaluie o istorie terifianta intr-un film amuzant, romantic, dar si inspaimantator. Castigator la Oscar, sectiunea fictiune.

Mic dejun la Paris / French Roast
Franta, 2008, r. Fabrice O. Joubert
Un om de afaceri isi savureaza cafeaua intr-o cafenea pariziana si descopera ca i-a disparut portofelul. Nominalizat la Oscar, categoria animatie.

Derby
Romania, 2010, r. Paul Negoescu
Intr-o seara, Mircea isi aude fiica de 15 ani facand sex cu prietenul ei in camera alaturata. Film nominalizat la Festivalul de la Berlin.

In loc de Abracadabra / Instead of Abracadabra
Suedia, 2009, r. Patrik Eklund
Tomas e cam batran pentru a locui cu parintii, dar visul sau de a deveni magician nu-i da alta sansa. Nominalizat la Oscar, categoria fictiune.

01:10 — Filme invitate: TIFF 2010, sectiunea Umbre

02:00 — Filme Cheer UP:

Hayerida (The Descent)
Israel, 2009, r. Shai Miedzinski
O familie cauta o piatra. O piatra ce ar putea deveni piatra funerara a fiului lor. Cautarea se transforma intr-o aventura. Castigator al Ursului de Argint.

Doamna si Coasa / The Lady and the Reaper
Spania, 2009, r. Javier Recio Gracia
O doamna batrana si simpatica isi astepta moartea pentru a-l reintalni pe sotul pierdut. Dar, cand vine vremea, un doctor arogant tine sa-i salveze viata cu orice pret. Animatie nominalizata la Oscar.

Colivia
Romania/Olanda, 2009, r. Adrian Sitaru
Cina. Mama si tata mananca, in timp ce fiul isi face aparitia cu un porumbel ranit in brate. Va gasi baiatul intelegere la ai lui? Filmul a castigat premiul DAAD Short Film Prize la Berlin.

Pestisorul de Aur / Miracle Fish
Australia, 2009, r. Luke Doolan
La aniversarea celor 8 ani, Joe isi doreste ca toti oamenii din lume sa dispara. E posibil ca visul lui sa fi devenit realitate? Fictiune nominalizata la Oscar.

03:30 — Filme invitate: Best of Anim’est 2009

04:30 — Filme Waking UP:

Septembrie / September
Marea Britanie, 2008, r. Stewart le Maréchal, Esther May Campbell
Intr-un colt uitat de lume, Marvin are o viata trista. Aparitia unui adolescent extraordinar ii schimba insa complet viata. Castigator BAFTA.

Usa / The Door
Irlanda/Ucraina, 2008, r. Juanita Wilson
Un barbat si familia sa au de-a face cu teribilele urmari ale dezastrului de la Chernobyl. Nominalizat la Oscar, categoria fictiune.

Venus si eu / Venus vs Me
Belgia, 2009, r. Nathalie Teirlinck
Marie are 12 ani, dar inca nu se poate desprinde de copilarie. Cand mama i-l prezinta pe noul sau iubit, fata incearca cu disperare s-o recastige numai pentru ea. Scurtmetrajul a obtinut premiul Academiei Europene de Film.

Ambianța sonoră va fi asigurată de Flood. Va fi deschis barul Fabricii de Pensule, vom avea brioșe, ceaiuri de la Cărturești, proiecții pe doi pereți și muuuuuulte filme de văzut.

Mai multe detalii pe www.shortsup.ro.