3 siteuri demne de reținut pentru curatorii digitali

 

Europeana 4 D – Interfata spatio temporară

Acest proiect dezvoltat în cadrul Europeana este un exemplu de explorare a unor seturi de elemente nu doar geografic, dar și temporar. De exemplu se pot vedea de câte ori apare un anumit termen/cuvânt cheie de-a lungul timpului, în diverse părți ale globului. Un lucru foarte demn de admirat este folosirea unor hărți specifice perioadelor cercetate. Dacă se cercetează răspândirea crinului regal de-a lungul secolelor, de exemplu, harta Europei se modifică în funcție de configurațiile vremii. Se pot, bineînțeles, face comparații între diverse astfel de cuvinte cheie. Ce este promițător la acest proiect este, pe lângă faptul că sunt câteva seturi de date pregătite din Europeana, IMDB, Flikr sau din alte surse de date deschise (open data), se pot folosi propriile seturi de date, dacă sunt în format .kml. Mai multe specificații despre acest tip de fișier se pot găsi aici.Cred că este o unealtă foarte potrivită celor care vor să facă cercetări comparative și latura istorică are o relevanță ridicată.

Graphic Atlas

Un ghid excelent pentru identificarea perioadelor din care provine o anumită fotografie. Una dintre cele mai bine gândite și detaliate unelte de acest gen, mi-aș dori foarte mult să văd alte exemple asemnănătoare pentru documente aflate pe cele mai diverse suporturi. Se pot face mici incursiuni de detectiv arheologici pornind de la informațiile extrem de bine structurate în acest site. Un microscop ar fi o adăugare foarte utilă acestui mic kit informativ, multe dintre exemplele de procese fotografice conținând imagini foarte detaliate ale suprafeței sau marginii fotografiei. Un site excelent pentru cei care vor să se educe în diversele forme pe care le-a luat fotografia până acum.

Omeka

Omeka este unul dintre cele mai bine gândite sisteme de realizare a epozițiilor virtuale sau de implemetare a arhivelor digitale. Gândit de la bun început pentru fonduri de arhivă, are o seamă de funcții specializate: transformarea informațiilor dintr-un fișier .csv (care se poate obține foarte ușor dintr-un fișier .xls) în format Dublin Core, adăugarea unei hărți pentru geolocalizarea elemtentelor din colecție, implementarea sistemului Scripto pentru transcrierea colectivă a manuscriselor. Aceste funcții pot fi bineînțeles extinse cu ajutorul pluginurilor, la o adică putând fi create pluginuri care să îndeplinească funcții noi, și mai puternic customizate. Omeka este susținut de Center for History and New Media Roy Rosenzweig, cei care au susținut multe alte proiecte de implementare a uneltelor digitale în mediul universitar.

 

Leave a Reply