Monthly Archives: July 2011

spanialapas Ziua 41 Fisterra

Am dormit bine, dar am fost trezit de unul dintre cele mai proaste obiceiuri de pe camino: impachetatul cu pungi. Mai tot timpul se gaseste cineva care sa se trezeasca la o ora imposibila, cum ar fi ora 6 de exemplu cand mai ai doar 15 kilometri pana la sfarsitul drumului. Treaba lor, doar ca pungile sunt un fetis la care cu greu renunta pelerini prea speriati de ploaie, mirosurile lor sau cine stie ce alte elemente ingrijoratoare care pot distruge echilibrul rucsacului. Asa ca le fasaie si le rearanjeaza cate vreo jumatate de ora pana cand ordinea deplina este obtinuta in mica lor cochilie de melc. Asa si azi, o tanti ne’a bucurat pe toti cu minunatele zgomote ale plecarii ei matinale.

Ultimii kilometri de drum au fost ca ultima imbucatura dintr’o mancare care mi’a lasat gura apa: cate putin din toate cele combinate, ca savoarea care’mi ramane sa fie cea mai reprezentativa. Asa ca am avut parte de soare, un orasel cochet la malul oceanului, mure, pini si eucalipti traind ca fratii, poteca de pamant, sosea, salbaticie, dar si aglomeratie. Exagerez, dar a fost foarte placut drumul, pe o vreme total opusa celei de ieri. Si am mancat mure, asta ma binedispune intodeauna. A fost soare numa destul cat sa nu te deranjeze la ceafa, iar cand am vazut de sus oceanul si Fisterra, am vrut sa strig de bucurie. Singura povara a fost litrul jumate de apa pe care l’am baut prea repede, dar de care am scapat dupa vreo trei opriri.

Am mers tinta spre hostelul municipal din Fisterra, fara sa ma opresc pe plaja sau in oras. Odata gazduit si cu certificatul frumos care atesta ca am ajuns pe jos din Santiago, am intrat pe pauza. Pana au ajuns si fetele, am mancat ceva dulce. Dupa ce s’au cazat si ele, in hostelul hippie ultralaudat, am mers pana la capatul calatoriei noastre, farul de la kilometrul zero al pamantului, dupa conceptia medievala. Ciripind vesel am urcat ultimii trei kilometri. Treptat m’a cuprins melancolia si o liniste usor trista. Gata, nu mai aveam unde sa merg. Farul e la vreo 30 de metri deasupra marii, asa ca am coborat cam pana la jumatate pe stanci, sa fiu mai aproape de valuri. Mi’a placut, am stat singur o vreme si apoi m’am alaturat grupului.

Ne’am intors ca sa facem o baie si sa mancam. Eu am lasat in urma slipul prin Puente de la Reina, asa ca aveam nevoie de unul nou. In cinci minute l’am si luat, era cam singurul pe marimea mea. Am ajuns la plaja cam pe la ora 7 si am sarit direct in apa. Apa era ca gheata, n’am putut inota. Noroc cu vremea perfecta, vreo 22, 23 de grade m’au incalzit repede. Am mai sarit de cateva ori in apa, dar nu am reusit sa stau mai mult de un minut. Oricum, mi’a placut foarte tare senzatia. Dupa ce am terminat cu asta am mers sa mancam. Pizza. A fost buna.

Seara s’a incheiat cu un apus de soare prins pe ultima suta de metri, pe o plaja mai putin aglomerata, dar absolut superba. Am baut unul vin de Rioja care mi’a amintit de cel din Belorado si am asteptat sa apara stelele. Sunt un pic mai impacat cu sfarsitul calatoriei mele. A fost minunat.

spanialapas Ziua 40 Cee

Julia voia musai sa ne oprim cu zece kilometri inainte de Finisterre, unde auzise ea ca e cel mai fantastic hostel din tot drumul, iar noi am fost cu totii de accord. Nimeni nu se simtea in stare sa ajungem deja la Finisterre, e asa de bine sa ai unde sa mergi. Asa ca ne’am propus o etapa de doar 23, 24 de kilometri, nu 34 cat in ziua precedenta.

Am pornit pe un cer innorat, la fel ca in ultimele zile. Dar nu ne’am preocupat prea tare, nu aveam asa de mult de mers. Dupa vreo ora de mers am ajuns la un bar care se lauda ca e singurul in urmatorii 15 kilometri. Fetele s’au oprit, dar eu am vrut sa merg mai departe, era prea devreme pentru o pauza. Drumul era simplu, dar ploua fin. Ei bine, am mers prin ploaie fara sa vad mai nimic, din ce in ce mai mai bine de trei ore. Dar ultima a fost absolut ingrozitoare, pentru ca a inceput sa bata vantul. Vedeam doar la vreo 10 metri in fata mea cand imi ridicam capul din pamant. Am tinut drumul tot drept, chiar daca uneori nu vedeam sageata galbena. Era o senzatie foarte faina totusi, asa greutati din partea vremii parca nu mai intalnisem pe tot drumul, dar era de inteles, e greu de ajuns la capatul lumii. Senzatia de aventura medievala era foarte puternica.

La un moment dat am auzit pasi in spate. Era un tip din tara bascilor cu care am injurat vremea timp de vreo 5 minute. El era tare grabit, mi’a spus ca a alergat ca sa ajunga mai repede undeva. Din fericire se auzeau zgomote de masini, asa ca nu puteam fi tare departe. El a continuat sa alerge, iar eu am mers in ritmul meu, cu pantalonii picurandu’mi apa in sosete. Am ajuns in sfarsit la niste cladiri si se vedea un pic mai bine. Eram pe un deal si in sfarsit am vazut oceanul. Mi’a ridicat moralul si in cinci minute intram cu o fata acra si uda intr’un bar. Unde se uscau si Christie, Linda si Andre.

Am stat cam o ora jumate ca sa ma usc, intre timp ajunsesera si fetele. Dupa un timp am aflat ca hostelul minunat se deschide de abia la ora 4, iar ora era de abia 2. Nu era foarte departe, la vreo jumatate de ora de mers, dar vremea nu se schimbase radical si sa mai stam inca vreo doua ore in frig si ploaie nu era tare atragator. Asa ca am decis sa ramanem unde ne oprisem, am cautat un hostel si am fost fericiti ca dusurile erau fierbinti. Eu am dormit cam doua ore, in sfarsit am avut parte de siesta mea.

Dupa ce m’am trezit am mers impreuna cu Guido la plaja minuscula din oras. El era cazat intr’un alt hostel si era extrem de incantat de el. Ne era cam foame si am fi vrut sa mancam, dar la ora 6 tocmai ce se inchidea localul care ne’a atras atentia. Am revenit la ora 8 si am avut parte de cea mai minunata seara. Ni s’a alaturat grupului si Pedro, un spaniol simpatic din sud, din Murcia, care vorbeste foarte bine engleza. El a comunicat cu chelnerul toata seara si am fost rasfatati. Am avut un aperitiv cu carne de vita si sos de ceapa si un fel foarte specific, ardei verzi mici tavaliti in sare si prajiti in ulei. Cam unul din cinci, din sase ar trebui sa fie iuti, dar spre dezamagirea mea, nu am nimerit nici unul. Apoi a venit minunea serii, o paella cu fruct de mare, pui, mazare, cartofi, lamai si portocale gigantica si absolut delicioasa. Am avut parte de vreo trei tipuri de scoici, languste, sepie. Fiecare proaspete din mare. Vinul a mers la fix, asa ca am avut parte de o seara de pomina. Si stiu secretul, Pedro ni l’a impartasit: daca mergi la un restaurant, spune’i de la inceput chelnerului ca ti’a fost recomandat restaurantul si ai auzit ca se mananca foarte bine. Se pare ca va face tot ce’i sta in puteri sa’ti confirme recomandarea. Abia astept sa petrecem in Finisterre in conpania lui Pedro, sunt convins ca vom avea iar un ospat.

spanialapas Ziua 39 Olveiroa

Cumva cumva mi’a mai trecut senzatia de sfarseala si am reusit sa ma trezesc destul de devreme. Pe la ora 8 eram pe drum. Dar am avut parte de un drum lung, mult mai lung decat de obicei. Problema mea a fost ca fiind duminica, am avut vreo 2 kilograme de fructe in plus in spate, asa a m’am miscat mai incet. Totusi, am reusit sa ajung la destinatie, dupa multe pauze de mure. In mare parte a drumului am mers singur, cu plantatie de eucalipt intr’o parte a drumului, pini in cealalta. Nu ma puteam plange de peisaj.

Am ajuns cam pe la 5 la hostelul municipal si mai erau doua paturi libere. Mi’am trantit geanta pe unul dintre ei si apoi am stat la povesti cu Linda, care era foarte bucuroasa sa ma vada. Ea, Christie si Andre ajunsesera pe la ora 1 si de atunci tot beau. Era tare povesteata si bine dispusa. Apoi am vorbit putin cu un cuplu de maghiari din camera, care veneau de pe Camino Potruges, erau simpatici. In fine, am baut si eu un pic de vin si am mers la somn, inca nerecuperat complet.