spanialapas Ziua 21 Bercianos del Real Camino

Un frig naprasnic si neasteptat m’a asteptat in dimineata asta in afara portii hostelului. Bine ca m’am trezit de abia la 7 si am pornit in jur de 8, altfel as fi inghetat de tot. Ieri am descoperit ca pe langa perechea de sosete pierduta, pe lista minusurilor se adauga si haina de ploaie. Mi’ar fi prins bine, ma apara si de vant. De fapt vantul a fost principalul dusman timp de vreo ora. M’am trezit prost dispus si injurand ora tarzie, apoi frigul, apoi vantul. Dupa vreo ora de mers am luat o pauza si am mancat ciocolata, asta mi’a mai ridicat moralul.

Pana la urma vantul si frigul au trecut si am mers destul de bine. Am crezut ca ma voi alege cu o batatura sau besica pe talpa stanga, asa ca am mers funny o vreme. Pana la urma am ajuns in Sahagun, un oras destul de mare. M’am invartit un pic prin oras si am mancat bine, asa ca am pornit de abia pe la ora 1 de acolo. Primi 6 kilometri din cei 11 ramasi au fost destul de usori, cam ca restul drumului din ultimele zile. Dar m’am incurcat la un moment dat cand erau doua indicatii contradictorii. Mi’a luat cam 20 de minute sa regasesc drumul bun, care a fost de altfel destul de placut apoi. Exista o portiune de vreo 30 de kilometri in care au plantat pe marginea drumului, cam din 10 in 10 metri arbori cu umbra generoasa. Maine cred ca o mare parte din drum voi merge de’a lungul acestor arbori, asa ca ma astept sa fie usor. Cu toate ca vantul ma cam streseaza.

Din nou, cum am ajuns, cam pe la 3 jumate, cum am dormit. M’am trezit pe la 6 si am mers la slujba. Pe drum am vazut ca pensionarii satului joaca petanca, un joc care credeam ca e specific frantuzesc, stiu de el din gimnaziu. Se pare ca se joaca chiar si in Germania si Italia, nu doar in Franta si Spania. Am fost foarte entuziasmat cand i’am vazut jucandu’se, erau tare simpatici batranei. Din fericire se jucau si cand am iesit de la slujba, si cum Salvador stia jocul si spaniola, s’a invitat la joc. Asa ca am jucat petanca pentru prima data. A fost apogeul zilei!

Apoi am ajuns la hostel pentru cina comuna si a fost foarte generoasa: salata, spaghete si vin, iar la sfarsit desert. A fost distractiv, fiecare tara a trebuit sa cante un cantecel. Eu am incercat sa cant Dragostea din tei, cat mi’am amintit din el. Apoi am povestit un pic cu Paula (cred), care e din Torino. Mi’a laudat italiana si m’am bucurat ca reusesc sa comunic atat de bine. A fost o seara tare placuta, ca toate cele petrecute in hostelurile parohiale. Chiar daca azi am facut cu 7 kilometri mai putin decat imi propusesem, nu’i bai. Si maine mai am de mers.

Leave a Reply