spanialapas Ziua 4 Zubiri

Dimineata n’am pornit foarte devreme. Am povestit un pic cu Max, tipul care a dormit deasupra mea. El si prietenul sau din Germania sunt doua personaje ciudatele. Cam de inaltimea mea, dar putin mai bine facut, avea un bagaj de vreo 25 de kilograme, incluzand vreo doua borcane de sticla si un cort rotund pe care’l purta pe langa el. Celalalt mergea descult, voia sa faca 50 de kilometri pe zi si unii chiar l’au vazut fugind. La putina vreme dupa ce am plecat din Roncesvalles i’am vazut prin padure, mergeau destul de incet. Eu mi’am continuat ritmul si incercam sa ma orientez dupa cei din fata mea. Cam proasta idee pentru ca am ajuns sa ma ratacesc si sa merg vreo 2 kilometri de’a lungul soselei. Lectia mi’am invatat’o, chiar daca credeam ca o stiu de mai demult: nu te lua dupa altii.

Pe drum am inceput sa simt efectul derdelusului din ultima portiune de la SJPP. Genunchii au inceput sa ma doara si de la cel mai mic hop la vale, asa ca m’am oprit, am taiat fasa in doua si i’am legat cum mi’am inchipuit eu ca’i mai bine. Cred ca a functionat un pic. In cele din urma am ajuns in Espinal de unde am continuat drumul in preajma celorlalti. O bagheta mica si un mar mi’au fost micul dejun, in timp ce mergeam.

Stiam ca ma asteapta o coborare grea inainte de a ajunge in Zubiri asa ca la un moment dat am luat o pauza de gasit bat. Mi’am zis ca daca tot mai am de coborat pante abrupte, macar sa am in ce sa ma sprijin. Asa ca am cioplit la o bota pana am putut sa o rup. Am fost foarte mandru de cat de do’it’yourself am devenit si am pornit mai increzator la drum. Drum superb, prin padure de pini, cu priveliste foarte faina. Am mai salutat in dreapta si in stanga, fiind din nou ba depasit, ba depasind aceleasi persoane. Mi’a placut insa foarte tare frumusetea naturii si pasarelele sunt incantatoare, canta prin toata padurea.

Din pacate si de aceasta data am avut de coborat cam fortat o panta inainte de a ajunge la destinatie. Ultimii trei kilometri inainte de Zubiri au fost mai putin abrupti decat cei de dinainte de Roncesvalles, dar cu zdruncinaturile serioase din ziua precedenta, iar m’au durut. Nu imi era neaparatde durere, cat ca ma gandeam ca nu pot sa ma stric prea tare chiar de la inceput. Mi’era teama sa nu ma ranesc atat de tare incat sa nu pot continua.

Intrarea in Zubiri a fost de bun augur, la biserica tocmai ce ieseau tinerii casatoriti, cu zambete largi. Am intrat in primul hostel sa intreb de camera si era un pic cam scump. Era un tip in fata mea care tocmai ce se caza. Am zis ca merg sa vad cum e la cel oficial, daca nu mi’ar fi placut m’as fi intors.

Hostelul pelerinilor din Zubiri a fost destul de primitor. Era un dormitor mare, cu vreo 30 de paturi, dar care avea bucatarie. Cam era momentul sa incep sa’mi gatesc, asa ca am fugit repede la magazinul care se inchidea in jumatate de ora. Tot holbandu’ma in stanga si’n dreapta, am dat de alt pelerin, Sebastian. El era cel care s’a cazat putin mai devreme la hostelul celalalt. Am inceput sa povestim si. E’am hotarat destul de repede sa gatim ceva impreuna. Am luat niste carne de porc, orez si mazare si am mers spre hostelul meu.

Restul zilei l’am petrecut cu Sebastian si Laci, tovarasul lui de calatorie de dinainte de SJPP. Eu ma tot plangeam de genunchi asa ca Sebastian m’a convins sa’mi bag picioarele in apa raului care trecea prin Zubiri. Ne’am distrat toti trei, incercand sa ne calmam durerile ba de genunchi, ba de muschi in raul plin de pastravi. Laci mai ales avea dureri foarte mari la genunchi, si el a coborat cam Kamikaze din SJPP, iar ultima portiune dinainte de Zubiri i’a venit de hac lui Sebastian. Cand am iesit din apa am inceput sa simt ca ma intepa talpa stanga langa calcai si ca am niste pete rosii pe interior. M’am panicat, mi se parea ca e prea devreme ca sa incep sa am besici.

Seara am mai tras o portie din acelasi fel, porc-orez-mazare si am mai stat la povesti cu diversi oameni. Eu am gasit chiar si un roman, Manole, care ii tinea locul sotiei sale. Ea se ocupa de gazduire si probabil curatenie. Am mers cu Manole si fiul sau cel mic, Costantin, la o bere cu lamaie la singurul bar deschis duminica. Am povestit un pic si m’am pus la somn. Chiar daca fizic nu m’am simtit prea bine, am socializat mult si m’am distrat destul de fain cu Sebastian si Laci.

Leave a Reply