Monthly Archives: June 2011

spanialapas Ziua 21 Bercianos del Real Camino

Un frig naprasnic si neasteptat m’a asteptat in dimineata asta in afara portii hostelului. Bine ca m’am trezit de abia la 7 si am pornit in jur de 8, altfel as fi inghetat de tot. Ieri am descoperit ca pe langa perechea de sosete pierduta, pe lista minusurilor se adauga si haina de ploaie. Mi’ar fi prins bine, ma apara si de vant. De fapt vantul a fost principalul dusman timp de vreo ora. M’am trezit prost dispus si injurand ora tarzie, apoi frigul, apoi vantul. Dupa vreo ora de mers am luat o pauza si am mancat ciocolata, asta mi’a mai ridicat moralul.

Pana la urma vantul si frigul au trecut si am mers destul de bine. Am crezut ca ma voi alege cu o batatura sau besica pe talpa stanga, asa ca am mers funny o vreme. Pana la urma am ajuns in Sahagun, un oras destul de mare. M’am invartit un pic prin oras si am mancat bine, asa ca am pornit de abia pe la ora 1 de acolo. Primi 6 kilometri din cei 11 ramasi au fost destul de usori, cam ca restul drumului din ultimele zile. Dar m’am incurcat la un moment dat cand erau doua indicatii contradictorii. Mi’a luat cam 20 de minute sa regasesc drumul bun, care a fost de altfel destul de placut apoi. Exista o portiune de vreo 30 de kilometri in care au plantat pe marginea drumului, cam din 10 in 10 metri arbori cu umbra generoasa. Maine cred ca o mare parte din drum voi merge de’a lungul acestor arbori, asa ca ma astept sa fie usor. Cu toate ca vantul ma cam streseaza.

Din nou, cum am ajuns, cam pe la 3 jumate, cum am dormit. M’am trezit pe la 6 si am mers la slujba. Pe drum am vazut ca pensionarii satului joaca petanca, un joc care credeam ca e specific frantuzesc, stiu de el din gimnaziu. Se pare ca se joaca chiar si in Germania si Italia, nu doar in Franta si Spania. Am fost foarte entuziasmat cand i’am vazut jucandu’se, erau tare simpatici batranei. Din fericire se jucau si cand am iesit de la slujba, si cum Salvador stia jocul si spaniola, s’a invitat la joc. Asa ca am jucat petanca pentru prima data. A fost apogeul zilei!

Apoi am ajuns la hostel pentru cina comuna si a fost foarte generoasa: salata, spaghete si vin, iar la sfarsit desert. A fost distractiv, fiecare tara a trebuit sa cante un cantecel. Eu am incercat sa cant Dragostea din tei, cat mi’am amintit din el. Apoi am povestit un pic cu Paula (cred), care e din Torino. Mi’a laudat italiana si m’am bucurat ca reusesc sa comunic atat de bine. A fost o seara tare placuta, ca toate cele petrecute in hostelurile parohiale. Chiar daca azi am facut cu 7 kilometri mai putin decat imi propusesem, nu’i bai. Si maine mai am de mers.

spanialapas Ziua 20 Ledigos

Am pornit dupa un mic dejun bun pe la vreo 7. Nu aveam nici o intentie sa ma grabesc, stiam ca am de mers doar vreo 24 de kilometri si vremea a fost destul de buna. Am fost foarte atent la picioare, nu am vrut sa fiu prea insistent cu efortul, dar totusi am reusit sa metg cam o ora jumate fara pauza. Am stat cam o jumate de ora cu Salvador, Pietro si catre sfarsit a ajuns si Kimbeley. Cu ea am mai stat la povesti o vreme despre tatuajele ei misto si despre cat de ieftin a fost echipamentul meu. Apoi am pornit iar la drum, si am tot mers pe drumul drept. Am avut senzatia ca aud tunete si ca vad nori de ploaie in departare, dar cred ca a fost doar o impresie. Campia e larga si uneori pare fara sfarsit. Am mai luat o pauza pentru picioare in primul sat peste care am dat si apoi am continuat mersul. M’am oprit doar in Ledigos, locul in care ne propusesem sa ramanem, unul din putinele cu bucatarie de pe drum. A ramas si Sebastian, Eduardo si Po, cu toate ca isi proousesera sa mearga inca 4 kilometri. Lui Sebastian i s’a facut rau si nu a vrut sa forteze nota.

Hostelul a fost dragut, a avut chiar si o piscina pe care nu am apucat sa o folosesc si internet gratis. Am mancat bine la pranz si am lenevit tot restul dupa amiezii. Am povestit mult cu Eduardo. E arhitect si mi’a povestit despre Mexic si cum se descurca el cu clientii. Am povestit si despre economie, politica, tot soiu de povesti. Prin preajma erau si fete dragute, asa ca a fost o dupa amiaza relaxanta. Pe inserate am stat la taclale cu un grup de tineri germani: Flo, un tip care a terminat scoala si avea nevoie de o provocare, Iana, Iulia si inca o tipa foarte prietenoasa al carei nume imi scapa. M’am distrat bine pe seama originii mele transilvanene si a vampirilor. Cred ca le’am lasat o impresie buna, erau dezamagiti ca vreau sa merg 33 de kilometri maine. Sper sa reusesc.

spanialapas Ziua 19 Carrion de los Condes

Inca o zi prin meseta. De data asta am pornit pe la vreo 5 si un sfert, ca sa evitam caldura ucigatoare. Ne’a asteptat un drum lung de 24 de kilometri pe care l’am terminat pe la ora 11 jumatate. Prima parte a fost ca de obicei in ultimele zile, cam inceata. Imi ia o vreme pana mi se incalzesc genunchii, cam doua ore. Am mers de’a lungul unui canal de irigatii faimos in Castillia, probabil e si vechi. Dupa vreo ora jumate de mers am luat o pauza cu Salvador pentru micul dejun si am intrat apoi in Fromista. Fromista pare a fi o comuna destul de mare, e unul dintre putinele locuri in care am vazut o gara.

Am continuat apoi de’a lungul unui drum care ne arata kilometrii pana la destinatia finala, Carrion de los Condes. A inceput nummaratoarea de la 18 kilometri. A fost interesant sa vad permanent cata distanta mai am de mers si m’a si demoralizat, la inceput, cand vedeam cat de incet merg, dar m’a si motivat pe ultimii 3 kilometri sa nu iau pauza. Pe drum, cand mai aveam cam 12 kilometri, am gasit o saltea gonflabila lasata de cineva in urma. Salvador m’a convins sa o iau, ne faceam planuri sa dormim sub cerul liber daca ar fi fost vreme buna. M’a incetinit foarte mult insa, simteam ca e mai mare presiune pe picioare asa ca mi’am schimbat incaltamintea cu Crocsii. A fost mai bine, dar parca simteam greutatea in spate si m’am hotarat sa o trimit prin posta acasa, daca nu ar fi fost prea scumpa. Parea de calitate.

Cand mai aveam vreo 6 kilometri am luat o pauza si am mancat un mar. Ultima apa pe care am luat’o avea un gust rau, asa ca n’am baut prea multa din ea. M’am hotarat sa merg pana la mijlocul distantei si sa iau o pauza, dar pana la urma am ajuns dintr’un sut la destinatie. Eram atat de satul de saltea, incat m’am dus direct la posta, lasandu’mi bagajul cu Salvador. Sunt multumit, vorbesc destula spaniola cat sa intreb si sa inteleg unde e posta si unde pot reincarca o cartela Vodafone. La posta am decis sa trimit salteaua de 1,1 kilograme la Santiago, decat in Romania, era de 4 ori mai ieftin. Apoi am reusit sa’mi incarc cartela si am mai prins curaj. Cand am ajuns in fata hostelului, am vazut prima oara oameni stand la coada. Multi au ajuns inainte de ora 12, asa ca s’au pus pe asteptat.

Hoatelul e primul pe care’l vad gospodarit de calugarite. Si atmosfera a fost foarte faina. Primul lucru care m’a surprins a fost ca toate erau foarte tinere si zambitoare. Si nu erau doar in cladirea hostelului, ci stateau in micul parculet din fata si cantau la chitara. Si cantau fain. Nici urma de atmosfera sumbra, medievala, cu autopedepsiri & shit. La intrarea in hostel pana iti puneau stampila pe credential te serveau cu ceai si in general te faceau sa te simti foarte binevenit. Ne’am bucurat si mai tare cand am vazut bucataria.

Ce a urmat a fost un dezmat gastronomic cum ne este dat mai rar. Pentru ca Magda, Zsuzsa si Cristina au stat la povesti cu Salvador, am decis sa gatim impreuna. Ni s’au alaturat si Sebastian, Eduardo, mexicanul, si Pu, coreeanca. Am mers la Dia, un supermarket serios si am luat mancare si pentru pranz si pentru cina. Iar eu m’am aprovizionat bine pentru urmatoarele 3 zile cand se pare ca va fi tare greu de gasit mancare. Mi’am luat chiar si ciocolata, cred ca pentru prima data de cand sunt aici. Potopul de mancare a constat in orez, cartofi prajiti, ochiuri, salsa, paine, salata, banane prajite, portocale cu budinca de vanilie si scortisoara pentru desert. Am avut vin, bere si sucuri, iar cat timp am infulecat am fost toti foarte tacuti, semn ca eram foarte incantati. Bineinteles ca a fost un pranz de neuitat, cel putin pentru mine.

Dupamasa a continuat cu mine incercand sa dorm, nu inainte de a trimite ganduri bune catre casa. A fost greu, cred ca doar vreo jumatate de ora am reusit, era foarte foarte cald si la un moment dat m’am trezit tot leoarca. M’am dus in biserica sa ma racoresc, unde am avut senzatia ca oamenii aveau nevoie in evul mediu sa’si construiasca pesteri. Mi s’a parut ca biserica masiva de piatra, in care dupa 5, 6 metri nu mai simteai dogoarea soarelui, nu avea alt rol decat acela de a fi o pestera, cu temperatura constanta indiferent de ce se intampla afara. Partea religioasa a cladirii mi se parea total secundara. Ciudat.

M’am intors in hostel taman la timp sa prind programul artistic al calugaritelor. Erau de fapt doar 5 din cele 25 de la o manastire din apropiere si toate se dedicau pelerinilor, pentru a le face viata mai usoara. A fost foarte fain, timp de vreo jumatate de ora ne’au cantat Guantaramera, cantece mexicane, flamengo cat sa ne danseze o tanara din sat si au invitat si pe pelerinii talentati sa participe. Polonezul a cantat si mimat ceva foarte distractiv. Apoi ni s’au spus vorbe de incurajare si am fost binecuvantati. Era foarte greu sa nu fi emotionat, iar unora chiar le’au dat lacrimile. Eu ma tot uitam la vorbele scrise pe un biletel galben, “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” si parca avea un sens cu totul aparte Calea. Calugaritele augustine au reusit sa ne transmita tuturor energia lor atat de pozitiva. Sa nu uit: mi’a placut foarte tare ca era un grup de tineri din sat care se pare ca petrec mult timp in compania lor, adolescenti foarte veseli si plini de viata. Si era si o batranica de vreo 75 de ani care ne’a cantat vreo doua strofe din cantece mai vechi probabil. A fost foarte draguta, inainte sa termine ultima strofa, a trebuit sa ia o mica pauza ca sa respire.

Seara s’a incheiat spectaculos: am gustat din pastele facute de Piedro, foarte simple si foarte iuti, iar apoi am mancat cea mai fabuloasa cina, jambon cu melon, sunca cu pepene. A fost o zi foarte reusita si m’am simtit rasfatat.